Potrivit unui document, oficialii europeni și autoritățile din Republica Moldova analizează trei scenarii de soluționare a crizei energetice din țara noastră. Acestea vizează diferite variante de asigurare a aprovizionării cu gaze naturale și energie electrică în contextul incertitudinii legate de livrările de la Gazprom.
Așadar, primul scenariu ar fi ca „Gazprom” să continuă livrările în țara noastră. În acest sens, Republica Moldova ar avea nevoie de un sprijin financiar de aproximativ 120 de milioane de euro pentru a acoperi costurile și a menține stabilitatea energetică, transmite nordnews.md.
Al doilea scenariu este – „fără gaze de la „Gazprom”, dar cu energie electrică de la Centrala Cuciurgan și gaze livrate din Europa”. Această variantă ar necesita o finanțare suplimentară de 240 de milioane de euro, având în vedere costurile mai ridicate ale gazelor de pe piața europeană.
Iar al treilea scenariu ar fi ca livrările de gaze să fie exclusiv din Europa și achiziția de energie electrică de pe piața internațională. Acesta este cel mai costisitor scenariu, cu un necesar de finanțare estimat la 380 de milioane de euro pentru acoperirea diferenței de prețuri atât pentru gaze, cât și pentru energie electrică.
Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru NordNews, Siegfried Mureșan a vorbit despre situația energetică din Republica Moldova. Acesta a declarat că urmează să aibă o întâlnire cu președintele Republicii Moldova Maia Sandu, în cadrul căreia vor fi discutate mecanismele de evitare a unei crize energetice majore în Republica Moldova.
De asemenea, Siegfried Mureșan a asigurat că Uniunea Europeană va face tot posibilul pentru a ajuta Republica Moldova.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.