Acasă Politic Dorin Chirtoacă, i-a adus daruri șefului statului, Igor Dodon, de Ziua limbii...

Dorin Chirtoacă, i-a adus daruri șefului statului, Igor Dodon, de Ziua limbii române

0

Președintele PL, Dorin Chirtoacă, i-a adus daruri șefului statului, Igor Dodon, de Ziua limbii române. Mai exact, pe gardul Președinției, liberalul a lăsat Declarația de independență și renumitul „kuliok”, în care a pus Codul Penal, scrie agora.md.

Dorin Chirtoacă spune că „Declarația de independență a fost călcată în picioare” la ceremonia festivă organizată pe 27 august. Și asta pentru că mai multe pasaje din document nu fost citite în cadrul evenimentului.

„Este o crimă scoaterea din declarație a unor pasaje extrem de importante care reflectă adevăratul conținut. Cu toții am auzit altceva decât Declarația de independență. Nu întâmplător sunt scoase lucruri care țin de limba română, Transnistria, integritatea teritorială. A păstrat tot ce ține de sovietizare, de nerespectarea identității noastre. Din acest punct de vedere, Dodon e pasibil de răspundere penală pentru profanarea simbolurilor naționale. A acționat ca un agent de influență a Federației Ruse”, a declarat Dorin Chirtoacă.

Amintim că, în mai, și primarul de Bălți, Renato Usatîi, i-a adus președintelui în dar o „pungă calendar” în care a pus Codul Penal al Republicii Moldova.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.