O femeie în vârstă de 81 de ani a suferit arsuri grave în urma unei explozii provocate de utilizarea unei substanțe ușor inflamabile în timpul încercării de a aprinde focul în sobă. Incidentul s-a petrecut ieri seară, pe 9 decembrie, în orașul Căușeni.
Conform informațiilor oferite de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), bătrâna a suferit arsuri de gradul II și III pe o mare parte a corpului și a fost transportată de urgență la spitalul raional pentru îngrijiri medicale. În prezent, aceasta se află în stare gravă, în secția de reanimare.
IGSU a subliniat necesitatea respectării regulilor de siguranță și a avertizat despre pericolele utilizării lichidelor inflamabile, cum ar fi benzina, petrolul și gazul lampant, pentru aprinderea focului. Pompierii recomandă cetățenilor să nu suprasolicite sobele de încălzit și să folosească doar combustibilul destinat acestora.
De asemenea, autoritățile îndeamnă comunitatea să acorde o atenție sporită persoanelor în vârstă, pentru a preveni astfel de situații de risc. De la începutul anului, în țară s-au înregistrat 1.527 de incendii, soldate cu 90 de decese, inclusiv ale trei minori. În ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 27 de situații de risc.

