Fostul premier Vlad Filat a lansat critici dure la adresa actualului prim-ministru, Dorin Recean, pe care l-a acuzat de incompetență și populism în gestionarea problemelor energetice ale țării.
Într-o postare făcută publică pe rețelele de socializare, Filat a afirmat că Recean își asumă un rol care depășește atribuțiile funcției sale, intervenind în gestionarea companiilor precum MoldovaGaz, deși Consiliul de Observatori al acesteia este dominat de Gazprom, cu patru reprezentanți, în timp ce guvernul Republicii Moldova are doar doi membri fără influență reală.
„Recean vorbește despre schimbarea managementului MoldovaGaz ca și cum ar avea puteri absolute, dar ignoranța sa în acest domeniu este evidentă. În loc să negocieze cu Gazprom și să găsească soluții reale pentru diversificarea surselor energetice, el preferă discursuri populiste care nu rezolvă nimic”, a scris Filat.
PUBLICITATE
El a subliniat că, în pofida promisiunilor, prețurile la gaz rămân printre cele mai mari din regiune, iar cetățenii Moldovei continuă să plătească facturi mari, fără să beneficieze de rezultate concrete din partea actualului guvern.
„Declarațiile pompoase ale premierului sunt un exemplu clar de performanță politică fără substanță. Recean confundă zgomotul cu eficiența și perpetuează problemele în loc să le rezolve”, a adăugat Filat.
În opinia fostului premier, guvernul ar trebui să se concentreze pe diversificarea surselor energetice, consolidarea relațiilor cu partenerii europeni și reducerea dependenței de Rusia. În schimb, actualul premier se limitează la discursuri populiste și promisiuni nerealizabile.
Deocamdată, Dorin Recean nu a venit cu o reacție la acuzațiile aduse în adresa sa.


