Câștigul salarial mediu în cel de-al treilea trimestru al anului 2024 a fost de 14.116,8 lei, înregistrând o creștere de 14,2% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, conform datelor Biroului Național de Statistică.
Cele mai mari salarii sunt obținute de angajații din domeniul informației și comunicațiilor, care primesc, în medie, puțin peste 34.000 de lei. Aceștia sunt urmați de lucrătorii din sectorul financiar și de asigurări, cu un salariu mediu de 25.900 de lei, și angajații din domeniul energetic, care câștigă peste 21.000 de lei.
În contrast, lucrătorii din domeniul HoReCa (cazare și alimentație publică) se află pe ultimele locuri în ceea ce privește salariile, cu un câștig mediu de puțin peste 9.500 de lei pe lună. Sfera agricolă oferă salarii de aproximativ 9.600 de lei, în timp ce angajații din domeniul artistic câștigă aproape 10.000 de lei.
În sectorul bugetar, salariul mediu lunar a fost de 11.736,7 lei, în timp ce în sectorul real, acesta a atins 14.920,7 lei. Această creștere a salariilor reflectă stabilitatea economică și tendințele pozitive din diferite domenii de activitate din țară.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.