Penuria severă de alimente din Gaza este agravată de furturile violente comise de bande criminale, care reprezintă un obstacol major în calea distribuției de provizii, afirmă lucrătorii umanitari și localnicii, conform BBC. Aceste bande, înarmate, operează fără frică în fața Forțelor de Apărare ale Israelului, într-o zonă restricționată de la graniță.
Într-un incident grav, aproape 100 de camioane ale ONU au fost jefuite pe 16 noiembrie, iar mulți șoferi palestinieni au fost răniți, constitutind una dintre cele mai mari pierderi de ajutoare în timpul acestui conflict. Ulterior, mai mulți suspecți au fost uciși într-o ambuscadă.
O familie criminală cunoscută a blocat drumul principal Salah al-Din, care duce la punctul de trecere Kerem Shalom din Israel, timp de două zile săptămâna trecută, ridicând bariere de fier și trăgând asupra camioanelor care încercau să ajungă la punctul de distribuție a ajutoarelor.
„Legea și ordinea s-au prăbușit în zona din jurul punctului de trecere Kerem Shalom, iar bandele umplu vidul de putere”, a declarat Sam Rose, director adjunct al UNRWA, agenția ONU pentru refugiații palestinieni în Gaza. El a subliniat că această situație este inevitabilă după 13 luni de conflict intens.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.