Teheranul a înaintat un protest Moscovei cu privire la ceea ce a descris ca fiind arestarea „violentă” a unor studenți iranieni la o universitate din orașul rus Kazan, a anunțat sâmbătă presa iraniană de stat, potrivit AFP.
Doi studenți iranieni care au vizitat vineri un centru de prelungire a vizelor la Universitatea Federală din Kazan au fost arestați după ce au fost supuși unei „bătăi inumane” de către poliție, un gest „neprofesionist”, a scris agenția de presă IRNA, citând o declarație a consulatului Iranului din oraș, scrie hotnews.ro.
În replică, guvernul iranian a înaintat „o notă de protest” Ministerului rus de Externe, condamnând „tratamentul violent aplicat studenților iranieni de către poliție”, a precizat IRNA.
Iranul, un aliat apropiat al Rusiei, a cerut „explicații” pentru incident.
Cei doi studenți au fost eliberați vineri seara târziu, în urma intervențiilor consulatului.
Serviciul de presă al poliției din Kazan a transmis vineri, printr-un comunicat publicat pe aplicația de mesagerie Telegram, că un conflict între studenți a degenerat în confruntări fizice și că ofițerii i-au „reținut pe instigatorii” luptei.
În comunicat, poliția nu a precizat naționalitatea celor arestați.
Separat, anchetatorii regionali din republica Tatarstan, în care se află orașul Kazan, au transmis că doi cetățeni străini au fost arestați pentru că ar fi „folosit violența împotriva unui reprezentant al autorității”.
Kazem Jalali, ambasadorul Iranului la Moscova, a condamnat „orice fel de comportament inadecvat față de studenții iranieni”, într-o postare pe rețeaua de socializare X, cerând tragerea la răspundere a autorităților ruse. Șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, a ridicat „în mod repetat” problema, a precizat Jalali.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.