Există un mister legat de vânzarea palatului Ca’ Dario din Veneția, clădirea considerată ca fiind blestemată pentru că toţi proprietarii au avut parte de morţi suspecte. Deşi agenţia imobiliară anunţase vânzarea sa, Guido Sedani, director unic al firmei care deține imobilul, a negat acest lucru: „Nu a fost vândut”.
Însă agenția imobiliară Romolini care l-a promovat pe site până acum câteva săptămâni înainte de a scoate reclama precizează: „Nu mai era de vânzare pentru că fusese vândut. Dar nu era agenția noastră și nici nu știm identitatea cumpărătorului”, scrie Riccardo Romolini, CEO și cofondator al companiei imobiliare, într-un email, relatează Corriere della Sera.
Potrivit antena3.ro, anunţul vânzării palatului blestemat Ca’ Dario de pe Grand Canal a stat mult timp pe paginile web ale agenţiei imobiliare la un preț de 18 milioane de euro, care l-a promovat cu videoclipuri și fotografii, atât din interior, cât şi din exterior până acum aproape două luni, când reclama a dispărut. De-a lungul anilor nu au lipsit negocierile care, însă, nu au dus la nicio vânzare.
În 2006 Ca’ Dario a fost achiziţionat de o companie americană care reprezenta un cumpărător necunoscut care a efectuat ample lucrări de restaurare la faţadă şi consolidare structurală.
Sunt cunoscute însă numele tuturor proprietarilor care au locuit în palat din 1479 până în 2006, iar cu sfârşitul lor tragic, aceştia nu au făcut decât să sporească din ce în ce mai mult reputația de palat „blestemat”, pe care Ca’ Dario a căpătat-o de-a lungul secolelor.
Clădirea a fost de fapt scena nenorocirilor încă de la început: secretarul Senatului venețian Giovanni Dario a comandat construirea sa și l-a dat ca zestre fiicei sale Marietta pentru nunta ei. Cumnatul lui Dario, Vincenzo Barbaro, a fost ucis după ce a suferit un colaps financiar, Marietta și-a luat viața din disperare, iar fiul lor, Vincenzo, a murit și el la scurt timp din cauza unei ambuscade în Grecia.
Atunci, palatul a continuat să fie moștenit de descendenții lui Barbaro până la începutul secolului al XIX-lea, când a trecut în mâinile unui negustor armean de pietre prețioase, Arbit Abdoll, care a sărăcit însă curând și a fost nevoit să-l vândă pentru un preţ de doar 480 de lire sterline. În 1896 poetul francez Henri de Régnier a rămas la Ca’ Dario până când a contractat o boală teribilă care a dus la moartea sa.
Ultima tragedie a avut loc în anii 1980, când a fost cumpărată de omul de afaceri Raul Gardini, care s-a sinucis în 1993.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.