Agenția Proprietăți Publice (APP) anunță desfășurarea licitației cu strigare pentru vânzarea unor bunuri din proprietatea statului. În total este vorba despre 9 imobile: 5 se află în mun. Chișinău, două – la Vorniceni, Strășeni, un imobil la Floreni, Anenii Noi și unul la Zagarancea, Ungheni, scrie newstv.md
Din vânzarea acestor bunuri, guvernul planifică să câștige aproape 120 de milioane de lei.
Cel mai scump imobil este din Chișinău, strada Pădurii 26/1 și se estimează la 85 de milioane de lei.
Pentru vânzarea terenului de la Zagarancea, conform Caietului de sarcini, suplimentar la prețul de adjudecare de 10 250 000 lei, sunt prevăzute obligații investiționale în mărime de 10 000 000,00 EUR cu realizarea acestora în decursul a 3 ani din data semnării contractului de vânzare-cumpărare.
Licitația cu strigare se va desfășura marți, 3 decembrie 2024, ora 10:00, iar termenul limită pentru depunerea cererilor este 2 decembrie 2024, ora 16:00.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.