Fostul prim-ministru Vlad Filat a condamnat alegerile prezidențiale din acest an, afirmând că acestea nu au avut caracterul democratic dorit, subliniind neadmiterea de candidați și excluderea celor incomozi, precum Igor Munteanu, președintele Congresului Uniunii Basarabia.
Filat a declarat că, în contextul în care toate instituțiile statului sunt subordonate politic unui singur partid, s-a constatat o „lipsă de delimitare” între calitatea de președinte și candidatul Maia Sandu.
Acesta a menționat că fricile populare, precum războiul, obținerea vizelor și asistența financiară, au fost folosite ca instrumente de campanie electorală.
De asemenea, Filat nu a ignorat influența factorului extern în procesul electoral, indicând vizitele oficialilor europeni și anunțurile de asistență financiară în sumă de 1,8 miliarde de euro ca fiind elemente care au influențat campania electorală.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.