Acasă Extern FOTO // Incendii și distrugeri la Kiev și Odesa după un nou...

FOTO // Incendii și distrugeri la Kiev și Odesa după un nou val de atacuri cu drone

0

Rusia a lansat un atac cu drone asupra Ucrainei, vizând mai multe orașe, inclusiv capitala Kiev și Odesa. În Kiev, atacul a provocat daune semnificative în mai multe cartiere, iar în Odesa, o clădire de locuințe a fost parțial distrusă. În urma atacului, au fost înregistrate victime și pagube materiale, scrie ziua.md.

Atacul a vizat cinci cartiere din Kiev, provocând incendii și daune unor blocuri de locuite și clădiri de birouri. Peste 30 de drone rusești au fost doborâte de sistemele de apărare aeriană ale Ucrainei, dar unele fragmente au căzut în diferite zone ale capitalei ucrainene, provocând daune semnificative.

În Pecerski, unul dintre cartierele centrale ale Kievului, un incendiu a izbucnit la etajele superioare ale unei clădiri cu 33 de etaje. O persoană a fost spitalizată, iar autoritățile sunt în continuare la fața locului pentru a gestiona consecințele atacului.

La Odesa, în urma unui atac cu drone, a fost deteriorata fațada și geamurile unui bloc cu 11 etaje. Dronele au distrus, de asemenea, zeci de mașini și un gazoduct, dar fără a provoca incendii. În apropiere, alte două clădiri de 5 etaje au suferit pagube. Un bărbat de 30 de ani a fost rănit ușor și a primit îngrijiri medicale la fața locului.

Autoritățile locale au raportat că nu este necesară evacuarea locuitorilor și că serviciile de urgență sunt în continuare active.

Atacurile rusești împotriva Ucrainei au provocat moartea a două persoane și rănirea altor 13 în ultima zi, potrivit autorităților regionale.

În regiunea Herson, 21 de localități, inclusiv orașul Herson, au fost atacate de Rusia. O persoană a fost ucisă și alte opt au fost rănite, a informat guvernatorul Aleksandr Prokudin.

În regiunea Sumî, o persoană a fost ucisă și alta rănită într-un atac asupra comunității Iampil. Forțele ruse au lansat patru bombe aeriene ghidate, potrivit administrației militare locale.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.