Acasă Extern Un american suspectat de spionaj pentru China a fost arestat în Germania

Un american suspectat de spionaj pentru China a fost arestat în Germania

0

Germania a arestat un cetăţean american suspectat că a oferit Chinei informaţii despre armata americană pe care le-a obţinut în timp ce lucra pentru trupele staţionate în Germania, a anunţat joi biroul procurorului federal.

Bărbatul, identificat doar ca Martin D., în temeiul legislaţiei germane privind confidenţialitatea, este acuzat că şi-a declarat disponibilitatea de a lucra ca agent pentru o agenţie străină de informaţii, scrie news.ro.

Potrivit procurorilor, acuzatul, arestat la Frankfurt, a lucrat pentru forţele armate americane în Germania până de curând.

În 2024, acesta ar fi contactat poziţii ale statului chinez şi s-ar fi oferit să le împărtăşească informaţii sensibile pentru a le transmite serviciilor de informaţii chineze. El a obţinut informaţiile de la locul său de muncă din armată, au declarat procurorii.

Germania a avertizat cu privire la un risc crescut de spionaj din partea Beijingului şi a arestat o serie de persoane în acest an pentru presupuse activităţi de spionaj. 

Printre acestea se numără trei germani, arestaţi în aprilie sub suspiciunea că au vrut să predea tehnologie ce ar putea consolida marina chineză, precum şi un membru al personalului unui europarlamentar de extremă dreapta, acuzat că a lucrat cu serviciile secrete chineze.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.