La Aeroportul Internațional Chișinău au început astăzi lucrările de delimitare a zonelor de circulație, menite să fluidizeze traficul rutier din zona adiacentă terminalului.
Conform noilor reglementări, prima bandă va fi dedicată circulației mijloacelor de transport public și autoturismelor care îmbarcă sau debarcă pasageri, având o staționare maximă de 3 minute (sistem „kiss & go”).
Cea de-a doua bandă va fi rezervată exclusiv pentru unitățile de transport care oferă servicii de taxi, acestea urmând să preia pasagerii după principiul „primul venit, primul servit”.
În fine, banda a treia va fi destinată circulației vehiculelor care accesează parcarea aeroportului sau care se deplasează în direcția ieșirii de pe perimetrul aeroportului.
Aceste măsuri sunt implementate în scopul îmbunătățirii experienței pasagerilor și al eficientizării fluxului de trafic în apropierea aeroportului.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.