Franța suspendă Schengen, spațiul de liberă circulație, iar de de mâine, 1 noiembrie, această țară europeană va restabili controalele la toate granițele sale. Măsura temporară se va aplica până la 30 aprilie 2025.
Franța efectuează deja acest tip de control la frontieră cu Italia din 2015. În câteva zile, acestea vor fi extinse la toate frontierele acesteia, adică vorbim despre graniţele cu Luxemburg, Belgia, Germania, Elveţia și Spania.
„Este un model care şi-a dovedit eficienţa. O să-l extindem pentru toate granițele terestre ale Franței”, a scris Michel Barnier pe X, citează Antena3.
Franța a justificat extinderea acestei măsuri „prin amenințările grave la adresa ordinii publice și securității interne reprezentate de activitățile teroriste la nivel înalt, prezența tot mai mare a rețelelor criminale care facilitează imigrația și traficul ilegal și fluxurile migratorii care riscă să fie infiltrate de persoane radicalizate”.
Potrivit Sudinfo, aceste puncte de control, dintre care 20 vor fi înființate ad-hoc, vor viza în special orașele Mouscron, Tournai și Menin din partea belgiană.
„Este esențial să monitorizăm anumite efecte colaterale, în special în ceea ce privește circulația. În apropierea punctelor de control ar putea apărea linii mari, crescând astfel riscul de accidente în apropierea granițelor”, avertizează poliția Mouscron.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.