Aproape o sută de persoane şi-au pierdut viaţa din cauza intemperiile din Spania, în special în regiunea Valencia.
În timp ce în peninsula Iberică au fost deja declarate trei zile de doliu naţional, Rafael Nadal şi-a exprimat sprijinul său într-un mesaj postat pe X, scrie stirileprotv.ro.
În mesajul său, Nadal a ţinut să transmită „afecţiunea şi sprijinul său” tuturor celor care au suferit pierderea unui prieten sau a unui membru al familiei.
El a descris, de asemenea, ziua de 30 octombrie drept „o zi tristă, cu suferinţa şi durerea cauzate de Dana (fenomenul climatic care a provocat catastrofa)”.
Ministerul de Externe a transmis, miercuri seară, că verifică informaţii cu privire la dispariţia a 13 cetăţeni români, în urma inundaţiilor din Spania, iar reprezentanţii Consulatului României la Castellón de la Plana menţin legătura cu toate persoanele care au semnalat că sunt în situaţii dificile.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.