Acasă Extern Economia Franţei a înregistrat o creştere în trimestrul 3 datorită Jocurilor Olimpice

Economia Franţei a înregistrat o creştere în trimestrul 3 datorită Jocurilor Olimpice

0

PIB-ul Franţei a crescut cu 0,4% în trimestrul 3, a anunţat miercuri Institutul Naţional francez de Statistică şi Studii Economice (INSEE). Creşterea se datorează efectului Jocurilor Olimpice asupra consumului. Este o „veste bună” salutată de guvernul Franţei, care ar trebui astfel să obţină creşterea de 1,1% prevăzută pentru 2024, relatează AFP.

Această creştere trimestrială este la acelaşi nivel cu cea din zona euro şi plasează Franţa între Germania (+0,2%) – o surpriză, deoarece se preconiza că prima economie europeană va intra în recesiune – şi Spania (+0,8%), potrivit cifrelor publicate tot miercuri.

„Susţinută de Jocurile Olimpice de la Paris”, creşterea de 0,4% este «o veste bună», a declarat ministrul francez de Finanţe, Antoine Armand. „Ea atestă, de asemenea, că economia noastră este solidă, ceea ce susţine ocuparea forţei de muncă şi puterea de cumpărare a francezilor”.

Jocurile Olimpice au alimentat creşterea prin intermediul vânzărilor de bilete şi al vânzărilor de drepturi tv şi radio, menţionează AFP.

Jocurile Olimpice de la Paris au avut loc în perioada 26 iulie – 11 august. România a terminat competiţia pe locul 23 pe naţiuni, cu trei medalii de aur, patru de argint şi două de bronz. Pe primul loc s-a clasat delegaţia SUA, cu 40 de medalii de aur, 44 de argint şi 42 de bronz.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.