Un bărbat în vârstă de 56 de ani a fost prins de oamenii legii în timp ce conducea în stare de ebrietate pe o stradă din Glodeni. Luat la întrebări, şoferul a negat că ar fi beat şi le-a spus poliţiştilor că nu a dormit două nopţi. Testul alcoolscopic a demonstrat, însă, contrariul, iar şoferul avea o concentrație de 1,22 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.
” Conform procedurii, automobilul a fost ridicat și transportat la parcarea specială, iar conducătorul auto este acum cercetat penal.Poliția reamintește: Nu urcați la volan sub influența alcoolului! Consecințele pot fi grave atât pentru dumneavoastră, cât și pentru ceilalți participanți la trafic”, mai menţionează oamenii legii.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.