Acasă Politic PNM, despre turul doi al alegerilor: Alexandr Stoianoglo reprezintă doar interesele oligarhilor...

PNM, despre turul doi al alegerilor: Alexandr Stoianoglo reprezintă doar interesele oligarhilor și ale Federației Ruse

0

În contextul turului doi al alegerilor prezidențiale de pe 3 noiembrie, Partidul Național Moldovenesc lansează un apel ferm și clar către cetățenii Republicii Moldova: „Suntem într-un moment critic, în care fiecare vot contează pentru viitorul nostru european și democratic”.

Președintele Partidului Național Moldovenesc (PNM), Dragoș Galbur, a declarat că Alexandr Stoianoglo nu reprezintă interesele cetățenilor, ci ale oligarhilor fugari și ale Federației Ruse. Declarația a fost făcută într-un comunicat de presă, în care Galbur a subliniat sprijinul pe care Stoianoglo îl primește din partea unor figuri controversate, precum Vladimir Plahotniuc, Ilan Șor și Veaceslav Platon.

Potrivit lui Galbur, Stoianoglo, având resurse financiare din surse dubioase, promite o întoarcere la o Moldovă izolată și coruptă, departe de valorile democratice și europene.

„Istoricul său ca procuror general, în perioada în care clanurile mafiote prosperau sub protecția instituțiilor statului, ridică semne de întrebare asupra unui eventual mandat prezidențial sub conducerea sa”, a declarat Galbur.

În acest context, PNM îndeamnă cetățenii să-și folosească votul ca un scut împotriva celor care încearcă să readucă Republica Moldova sub influența Rusiei și să reintegreze oligarhii în fruntea țării.

„Pentru toți cei care doresc o Moldovă liberă, europeană și românească, este un moment de unitate. Nu ne putem permite să stăm deoparte în fața acestei amenințări. Pe 3 noiembrie, trebuie să ieșim la urne și să votăm cu hotărâre împotriva lui Alexandr Stoianoglo și a influenței imediat din Rusia”, a concluzionat Dragoș Galbur.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.