O rețea de contrabandă cu țigări a fost destructurată de către forțele vamale germane, în Renania de Nord-Westfalia, din vestul țării. Liderul grupării este un cetățean moldovean în vârstă de 38 de ani, care a construit inclusiv o fabrică de țigări din care ieșeau produse de contrabandă.
Rețeaua mai este, însă, acuzată și de evaziune fiscală și de falsificarea de mărci de țigări celebre. Potrivit autorităților vamale, instalațiile industriale pentru producția ilegală de țigări au fost achiziționate legal, însă au fost folosite pentru a evita plata taxelor de tutun. Profiturile obținute din contrabandă ajung la zeci de milioane de euro, scrie libertatea.ro.
Acțiunea autorităților germane a avut loc într-o hală industrială situată în localitatea Radevormwald. Pe lângă fabrica de producție a țigărilor ilegale, au fost descoperite și spații de cazare pentru muncitori est-europeni, care lucrau, dar și locuiau în incinta fabricii. 17 persoane au fost arestate.
Activitatea rețelei a fost monitorizată timp de mai multe luni de către forțele de ordine, înainte de lansarea operațiunii, care a inclus și percheziții în zece locații din Renania de Nord-Westfalia și Brandenburg.
+++ EIL +++ Spektakulärer Zugriff des #Zoll gegen die internationale #Zigaretten–#Mafia! Vorm Morgengrauen stürmten Spezialkräfte der #Bundespolizei zehn Gebäude in #NRW und #Brandenburg! Alleine in einer Halle in #Radevormwald 17 Festnahmen! pic.twitter.com/sc2O4hTJoi
— Frank Schneider (@chefreporterNRW) October 23, 2024
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.