Un bărbat a murit la spital, în urma incendiului care s-a produs ieri-seara, în jurul orei 17:02, pe strada Alexandru Marinescu, din municipiul Chișinău, susțin sursele PulsMedia.MD. Astfel, potrivit surselor din cadrul IGSU, incendiul s-a produs într-un apartament de la etajul trei al unui bloc de locuit cu cinci etaje.
Flăcările au distrus bunurile materiale dintr-o odaie și din antreu, iar din apartament pompierii au evacuat două persoane, o femeie de 49 de ani, care era proprietara apartamentului, dar și un bărbat în vârstă de 47 de ani.
Femeia era în stare de ebrietate și s-a ales cu o intoxicație ușoară, iar bărbatul s-a ales cu arsuri pe suprafața corpului și a fost transportat la spital în stare de inconștiență.
Medicii au încercat să-i salveze viața, însă din nefericire, la scurt timp după internare, acesta a decedat la spital.
Totodată, în timpul intervenției pompierilor, din blocul de locuințe au fost evacuați toți locatarii din blocul cu pricina.
Cauza izbucnirii incendiului urmează a fi stabilită de către specialiștii în domeniu.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.