Primele rezultate parțiale din Republica Moldova, bazate doar pe o fracțiune din voturi, au arătat că peste 50% dintre moldoveni au votat „nu” la referendumul privind aderarea UE și au plasat-o pe actuala președintă Maia Sandu cu doar câteva puncte procentuale în fața rivalului său, la alegerile prezidențiale, scrie Reuters.
„Rezultatele afișate pe site-ul Comisiei Electorale Centrale se modifică în timp real, însă ar putea reprezenta un eșec politic major pentru guvernul pro-occidental al lui Sandu, în cazul în care acestea se mențin”, comentează agenția.
Articolul a fost publicat atunci când 34% dintre procesele verbale au fost centralizate, când Maia Sandu avea 35% din voturi, iar contracandidatul ei, fost procuror general susținut de socialiștii pro-ruși, avea 29%. Când numărătoarea a ajuns la 88%, Maia Sandu avea 37% din voturi, iar Stoianoglo – 29%. Astfel, se conturează tot mai clar că cei doi se vor confrunta în turul II al alegerilor.
„Deși rezultatele se pot schimba pe măsură ce se numără mai multe buletine de vot, în special în rândul diasporei numeroase din Occident, acestea sunt aproape sigur un șoc pentru echipa lui Sandu”, scrie Reuters. Și asta, subliniază agenția britanică, pentru că sondajele arătau că aceasta are un avans confortabil în fața lui Stoianoglo și în fața celorlalți candidați.
Sondajele au arătat însă și că mulți alegători sunt încă indeciși. Perioada premergătoare votului a fost umbrită de o serie de acuzații de interferență electorală din partea oligarhului Ilan Șor, susținut de Rusia, amintește Reuters. Rusia a negat orice amestec, în timp ce Șor a negat orice faptă ilicită.
Moldova a alternat între orientări pro-occidentale și pro-ruse de la destrămarea Uniunii Sovietice în 1991. Legăturile cu Moscova s-au deteriorat în timpul președinției Maiei Sandu. Guvernul său a condamnat invazia Rusiei în Ucraina, a acuzat Rusia de complot pentru răsturnarea sa și a diversificat aprovizionarea cu energie după ce Rusia a redus livrările de gaze.
Oazu Nantoi, deputat al partidului PAS al lui Sandu, a pus rezultatul pe seama a ceea ce el a spus că a fost interferența „hibridă” a Rusiei, inclusiv dezinformarea. „Suntem în zona gri și sub marea influență a lui Putin. Este evident că rezultatele preliminare reflectă cifrele reale”, a declarat el prin telefon pentru Reuters.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.