Acasă Extern O persoană decedată, doi copii răniţi în urma inundaţiilor severe din Franţa

O persoană decedată, doi copii răniţi în urma inundaţiilor severe din Franţa

0

Ploile torenţiale care s-au înregistrat în anumite zone din Franţa au provocat joi inundaţii, evacuări şi au dus la închiderea unor autostrăzi şi tronsoane de cale ferată, informează DPA.

La Paris, un bărbat a murit în cursul serii trecute după ce a fost lovit de un arbore care s-a prăbuşit, potrivit relatărilor din presă. Doi copii, cu vârste de trei, respectiv cinci ani, au fost răniţi.

Serviciul meteorologic Météo France a emis un cod roşu, cel mai ridicat nivel de alertă, pentru şase regiuni situate în jumătatea sudică a ţării, şi un cod portocaliu pentru 34 de regiuni. S-au înregistrat precipitaţii suplimentare în cursul serii.

Circa 900 de persoane, precum şi numeroase şcoli, au fost evacuate în regiunea Auverge-Ron-Alpi. Televiziunile au transmis imagini cu autostrăzi acoperite de ape, supermarketuri inundate şi autovehicule plutind în apă.

Circulaţia pe autostrada şi calea ferată care leagă Lyon de Saint-Étienne a fost perturbată. Compania naţională de cale ferată (SNCF) a anunţat că, cel mai probabil, niciun tren nu va mai circula între cele două oraşe timp de mai multe zile.

Operatorul francez de autostrăzi Vinci Autoroutes a avertizat în timpul serii de joi cu privire la posibile perturbări care ar putea afecta peste 30 de autostrăzi din Franţa.

Potrivit Ministerului de Interne, 1.500 de pompieri au fost mobilizaţi, iar sirenele au răsunat în mai multe oraşe.

”Va fi făcut tot posibilul pentru a ajuta persoanele afectate”, a declarat, la Paris, ministrul francez de Interne, Bruno Retailleau.

Nu au fost raportate persoane rănite, dar autorităţile i-au avertizat pe oameni să nu se deplaseze în zonele inundate pe jos sau în autovehicule.

Parisul s-a confruntat, de asemenea, cu ploi extreme. Potrivit meteorologilor, cantitatea de precipitaţii înregistrată într-o singură oră a fost echivalentă cu cea înregistrată în mod normal într-un interval de două săptămâni.

”Avem de-a face cu o situaţie fără precedent în ceea ce priveşte amploarea ploilor”, a spus ministrul pentru Tranziţie Ecologică, Agnes Pannier-Runacher. Local, 60 de centimetri de precipitaţii s-au înregistrat într-un interval de 48 de ore, o cantitate care este, potrivit ministrului francez, ”absolut masivă” şi care ”nu s-a mai înregistrat în istoria recentă”.

”Ne confruntăm colectiv cu episoade legate de schimbările climatice, pe care le traversăm cu o regularitate crescută şi trebuie să ne pregătim pentru ele”, a avertizat ministrul.

O unitate de criză a fost înfiinţată la nivelul ministerului, iar toate serviciile relevante au fost mobilizate, a adăugat ea.

După ce un un supermarket din oraşul Givors, situat pe malul Ronului, a fost inundat şi 47 de persoane au rămas blocate în interior în cursul serii de joi, lanţul de magazine Carrefour a închis preventiv mai multe magazine din Nisa, Cannes, Monaco şi Antibes.

Directorul executiv al Carrefour, Alexandre Bompard, a anunţat că 39 de angajaţi, alături de opt clienţi şi angajaţi ai altor magazine, au rămas blocaţi la etajul superior al supermarketului inundat.

Departamentul de pompieri evaluează situaţia pentru a identifica momentul în care o operaţiune de evacuare ar deveni posibilă, a mai spus el.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.