Armata israeliană (IDF) spune că verifică posibilitatea ca unul dintre cei trei „terorişti” ucişi de forţele sale într-o luptă recentă din Gaza să fi fost liderul Hamas Yahya Sinwar.
Armata notează că nu erau ostatici prezenţi în zona în care au fost ucişi cei trei membri Hamas.
Au existat informaţii potrivit cărora Sinwar s-ar fi ascuns printre ostatici, folosindu-i pe aceştia drept scuturi umane.
IDF a emis acest comunicat după ce zvonuri legate de incident au început să se răspândească pe scară largă pe internet.
În vârstă de 62 de ani, Yahya Sinwar a fost ales drept lider general al mişcării islamiste după ce predecesorul său, Ismail Haniyeh, a fost ucis în iulie într-un presupus atac israelian în timpul unei vizite la Teheran. El este considerat cel care a orchestrat atacul fără precedent asupra Israelului din 7 octombrie 2023.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.