Acasă Social Tânăr, ucis în bătaie și incendiat de alți doi bărbați la Rîșcani....

Tânăr, ucis în bătaie și incendiat de alți doi bărbați la Rîșcani. Motivul ar fi gelozia

0

Caz tragic la Rîșcani. Doi bărbați au fost arestați după ce au bătut un tânăr și apoi i-au dat foc. Motivul crimei ar fi gelozia. Potrivit surselor pulsmedia.md, incidentul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 02:40, în localitatea Mihăileni, din raionul Rîșcani.

Astfel, potrivit surselor, victima s-a dovedit a fi un tânăr de 32 de ani. Cadavrul incendiat al acestuia a fost depistat de către un consătean care a alertat imediat poliția.

Oamenii legii au stabilit la fața locului că victima a mers în ospeție la un consătean în vârstă de 41 de ani, la care se mai afla în ospeție și cumnatul său în vârstă de 36 de ani, originar din localitatea Mărăndeni, Fălești, dar și concubina acestuia.

Cei patru au stat la masă și au consumat băuturi alcoolice, ulterior între tânărul de 32 de ani, gazda și oaspetele său, s-ar fi iscat un conflict din cauza sentimentelor nutrite de către victimă față de concubina oaspetelui de 36 de ani.

Ultimul fiind înfuriat din cauza geloziei l-a scos afară pe tânărul de 32 de ani, în curtea casei, unde i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele peste diferite părți ale corpului până când acesta a decedat.

Gazda, ca să acopere urmele crimei, a adus iarbă uscată cu care au acoperit cadavrul și l-au incendiat.

Atât individul de 36 de ani, cât și gazda de 41 de ani, au fost încătușați și escortați la Inspectoratul de Poliție Rîșcani, unde au fost reținuți pentru 72 de ore, pe numele lor fiind inițiat un dosar penal pentru omor.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.