Acasă Justiţie Preot din Glodeni, condamnat pentru abuz sexual asupra unui minor

Preot din Glodeni, condamnat pentru abuz sexual asupra unui minor

0

Preotul de 40 de ani din raionul Glodeni, acuzat că a abuzat sexual un minor, a fost condamnat la închisoare pe un termen de 12 ani, cu executare într-un penitenciar de tip închis.

Potrivit acuzării, pe data de 24 iulie 2022, inculpatul se afla cu mai mulți cunoscuți la scăldat. De ei se apropiase un minor în vârstă de 12 ani. Astfel, folosindu-se de statutul său de paroh-preot, acesta l-a convins pe copil să urce în automobilul său pentru a-l transporta acasă, iar acolo l-a hărțuit sexual.

„Acesta l-a dus la domiciliul propriu, unde l-a constrâns psihic să coboare din automobil și să meargă în spatele casei unde continua să îl hărțuiască, profitând de imposibilitatea ultimului de a se apăra și de a-și exprima voința din cauza vârstei fragede. La un moment dat, la poarta locuinței inculpatului a claxonat un automobil și acesta a plecat spre poartă, cerându-i minorului să îl aștepte. Copilul, folosindu-se de circumstanțele create, a sărit gardul și a fugit din ograda făptuitorului”, comunică Procuratura Generală.

Potrivit raportului de expertiză judiciară, minorul a suferit o traumă psihologică, manifestându-se prin frică, sentimentul lipsei de securitate, hipervigilență, impulsivitate, gânduri intruzive, rușine, autoestimare deficitară.

Procuratura Generală menționează că inculpatul a pledat nevinovat.

Sentința este cu drept de apel.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.