Acum o zi, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a anunțat că a fost emis un act de constatare a încălcării de către un membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) privind incompatibilitate de funcții. Nu a fost făcut public numele, însă anterior CSM a fost sesizat de Consiliul Institutului Național al Justiției (INJ) cu referire la Dorel Musteață. Realitatea.md a contactat purtătoarea de cuvânt a ANI, Maria Dastic, dar a reușit să discute și cu Dorel Musteață.
În schimb, solicitat de Realitatea.md, membrul CSM, Dorel Musteață, ne-a confirmat că deja cunoaște despre această situație și este sigur că va contesta actul.
Odată ce serviciul de presă al ANI ne-a asigurat că actul de constatare va fi publicat abia după ce persoana vizată face cunoștință cu el, nu avem decât să amintim despre sesizarea, din luna mai anul curent, către CSM semnată de Ghenadie Pavliuc, membru al Consiliului Institutului Național al Justiției și vicepreședinte al Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana. La fel, amintim și despre hotărârea la Consiliului INJ care mai târziu, adică în luna iunie anul curent, a solicitat CSM-ului revocarea lui Dorel Musteață din cadrul INJ pe motivul neîndeplinirii corespunzătoare a atribuțiilor.
Despre fratele acestuia a scris ZdG cu referire la surse că ar fi vizat într-un dosar penal. A fost reținut de procurori, dar eliberat la mai puțin de 48 de ore.„Episodul în care figureaza fratele magistratului face parte din dosarul privind frauda bancară, respectivul fiind învinuit de participație la comiterea escrocheriei în proporții deosebit de mari”, au previzat reprezentanții Procuraturii Anticorupției, în primăvară, pentru sursa citată.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.