Miniștri apărării din țările membre ale Alianței Nord-Atlantice urmează să se întâlnească, săptămâna viitoare, pentru a revizui politica de lungă durată a NATO față de Rusia, ca răspuns la amenințările venite de la Kremlin.
Această problemă a devenit deosebit de relevantă după începerea unui război pe scară largă în Ucraina, notează Politico, scrie adevarul.ro.
Publicația indică faptul că relațiile dintre NATO și Rusia au atins cel mai scăzut nivel de la invazia rusă a Ucrainei. Alianța a identificat Rusia drept „cea mai mare și cea mai directă amenințare la adresa securității aliaților săi”. La rândul său, Kremlinul consideră că extinderea NATO spre est este o amenințare existențială pentru Rusia.
În ciuda deteriorării semnificative a relațiilor, NATO menține valabilitatea Actului Fondator NATO-Rusia semnat cu Moscova în 1997, la șase ani după prăbușirea Uniunii Sovietice. Acest document a chemat ambele părți la obiectivul comun de a construi o Europă stabilă și pașnică.
Organismul de cooperare în domeniul securității, Consiliul Rusia-NATO, nu s-a întrunit din 2022, iar relațiile dintre cele două părți s-au deteriorat de-a lungul anilor. În prezent, țările Alianței încearcă să contureze noi abordări ale cooperării cu Federația Rusă. Un înalt oficial al guvernului american a declarat, sub anonimat, că „a sosit momentul să dezvoltăm o nouă strategie care să țină cont de interesele tuturor aliaților”.
Până în prezent, nu există un proiect concret al noii strategii, întrucât NATO se concentrează pe strângerea de opinii de la reprezentanții tuturor celor 32 de țări membre. În același timp, există anumite dezacorduri cu privire la modul în care NATO ar trebui să reacționeze la acțiunile rușilor. Unul dintre diplomații alianței a remarcat că unele țări se tem că o nouă strategie prea agresivă ar putea deveni un „semnal” care ar duce la o și mai mare destabilizare a Rusiei.
Apar întrebări suplimentare cu privire la pozițiile individuale ale statelor membre NATO, în special Ungaria și Slovacia. Ambele state mențin contacte cu Kremlinul și consideră importantă menținerea interacțiunii strategice cu Rusia, ceea ce creează tensiune în cadrul alianței.
În timp ce avertismentele cu privire la o ciocnire între Rusia și NATO au crescut de la începutul războiului total, majoritatea analiștilor și comentatorilor sugerează că un astfel de scenariu nu este iminent.
Oficialul american a spus că implicațiile militare ale strategiei politice revizuite sunt de așteptat să fie minime.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.