Acasă Diverse De ce vedem atât de des aurora boreală în ultima vreme?

De ce vedem atât de des aurora boreală în ultima vreme?

0

Ceea ce în mod obişnuit ar fi un eveniment unic în viaţă – sau o excursie la cercul polar arctic – a devenit o privelişte tot mai frecventă în ultimii doi ani. În noaptea de joi spre vineri, culorile uimitoare ale aurorei boreale au fost din nou vizibile chiar şi cu ochiul liber în mare parte din SUA, dar şi în Europa, până în România, adică la latitudini unde un astfel de fenomen nu poate fi observat în mod obişnuit, transmite News.ro.

Experţii spun că Luminile Nordului – sau Aurora Boreală – sunt mai vizibile în acest moment datorită faptului că Soarele se află la ceea ce astronomii numesc „maximul” ciclului său solar de 11 ani, scrie BBC.

La fiecare 11 ani, la vârful acestui ciclu, polii magnetici ai soarelui se inversează, iar Soarele trece de la o stare de activitate lentă la una activă şi furtunoasă. Pe Pământ, ar fi ca şi cum Polul Nord şi Polul Sud şi-ar schimba locurile la fiecare zece ani.

„Când este cel mai liniştit, Soarele se află la minimul solar. În timpul maximului solar, Soarele străluceşte cu explozii şi erupţii solare”, potrivit NASA, agenţia spaţială americană.

Ciclul actual de 11 ani, al 25-lea de când au început înregistrările, în 1755, a început în 2019 şi se aşteaptă să atingă punctul maxim anul viitor. Prin urmare, condiţiile care au dus la recenta activitate se vor menţine pentru mai multe luni de acum înainte.

Erupţiile solare care au provocat cea mai recentă serie de lumini strălucitoare pe cerul nopţii au început la 8 octombrie, când o pată solară uriaşă a erupt pe suprafaţa Soarelui, la o distanţă de 150 de milioane de kilometri. Erupţia a trimis spre Pământ un flux de particule încărcate electric, numite ioni. Acest curent este cunoscut sub numele de vânt solar.

Aurorele boreale apar atunci când particulele încărcate se ciocnesc cu gazele din atmosfera Pământului în jurul polilor magnetici. Pe măsură ce acestea se ciocnesc, lumina este emisă la diferite lungimi de undă, creând pe cer imagini colorate care clipesc şi se rotesc.

În timpul acestui moment maxim al ciclului solar, numărul de pete solare creşte, ceea ce duce la mai multe ejecţii de masă coronală, care trimit particule încărcate spre Pământ, creând aurora.

În emisfera nordică, cea mai mare parte a acestei activităţi are loc în apropierea Cercului Arctic. Dar când activitatea solară este puternică, aria se poate extinde acoperind o zonă mai mare.

Experţii spun că, având în vedere activitatea generală ridicată a soarelui, cu o mulţime de pete solare, există şanse mari să avem parte de mai multe astfel de ejecţii de masă coronală îndreptate spre Pământ în lunile următoare.

Totuşi, specialiştii spun că pentru a obţine o vedere bună a aurorei borale, trebuie stat într-un loc întunecos – departe de sursele artificiale de lumină – şi într-o regiune în care cerul este lipsit de orice nor.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.