În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 53.554 de traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de ieșire din Republica Moldova – 27.540. Mai multe traversări au fost ale cetățenilor străini – 34.237, iar traversările cetățenilor moldoveni au constituit 19.317.
Cea mai „activă” frontieră a fost cu România unde au fost înregistrate 20.288 de traversări, la granița moldo-ucraineană au fost semnalate 17.265 de treceri și alte 16.001 traversări au fost înregistrate la frontiera aeriană.
„Cu referință la traversarea frontierei de către cetățenii Ucrainei, a fost consemnat un număr total de 16.690 de treceri, dintre care 8.390 pe sensul de intrare în Republica Moldova. Totodată, numărul de 2.156 au constituit trecerile minorilor ucraineni”, informează Poliția de Frontieră.
În perioada menționată, 33 de persoane străine au primit refuz de intrare în Republica Moldova.
Polițiștii de frontieră au înregistrat 19 încălcări: nouă treceri ilegale a frontierei de stat; șapte încălcări ale regimului zonei de frontieră și cel în PTF; un document de călătorie falsificat; un caz de trafic ilegal de bunuri.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.