Kamala Harris, vicepreședintele SUA, a avut o cerință surprinzătoare pentru președintele Ucrainei, Vladimir Zelenki, chiar înainte de invazia pe scară largă a Rusiei.
Chiar înainte de invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina în februarie 2022, vicepreședintele american Kamala Harris l-a îndemnat pe președintele Vladimir Zelenski să elaboreze un plan în cazul în care ar fi ucis sau capturat, potrivit unor extrase din cartea „Războiul” a jurnalistului american Bob Woodward, scrie stirileprotv.ro.
Una dintre aceste acțiuni a inclus crearea unui plan de succesiune pentru a asigura stabilitatea „dacă sunteți capturat sau ucis”, ar fi spus Harris.
În iulie, The Times a publicat un articol în care se afirma că Harris a respins o propunere ucraineană de sancțiuni preventive împotriva Moscovei cu doar câteva zile înainte de invazia la scară largă a Rusiei, care a început în februarie 2022.
În septembrie, Kamala Harris a criticat propunerile rivalului său în alegerile din SUA, Donald Trump, privind Ucraina, subliniind că acestea „se aliniază propunerilor lui Putin”.
Între timp, președintele Zelenski a semnat două decrete care pun în aplicare noi decizii ale Consiliului Național de Securitate și Apărare privind „aplicarea de măsuri economice speciale personale și alte măsuri restrictive (sancțiuni)”.
„Ne continuăm activitatea în domeniul sancțiunilor – astăzi, au fost introduse două noi pachete de sancțiuni. Unul îi vizează pe cei care au trădat Ucraina, în timp ce celălalt se concentrează pe producția militară din Rusia – atât persoane juridice, cât și persoane fizice care lucrează pentru terorism”, a reacționat Zelenski.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.