Acasă Extern Mită record în Rusia: Un fost anchetator a fost condamnat la închisoare

Mită record în Rusia: Un fost anchetator a fost condamnat la închisoare

0
justice concept, selective focus on nearest part ,lens blur f/x

Un fost investigator al Comitetului de anchetă rus a fost condamnat marţi la 16 ani de detenţie, fiind găsit vinovat de primire de mită în sumă totală de 7 miliarde de ruble, echivalentul a circa 73 milioane de dolari, cea mai mare din istoria recentă a Rusiei.

Marat Tambiev a fost găsit vinovat că a acceptat mită, mai ales sub formă de bitcoin, de la membri ai unei grupări de crimă organizată, scrie digi24.ro.

Inculpatul a pledat nevinovat.

Împreună cu Tambiev, a mai fost condamnată şi Kristina Liahovenko, o colegă de-a sa cu rang inferior. Ea a primit o condamnare la 9 ani în regim de colonie penală. 

Avocaţii celor doi au anunţat că vor contesta prin apel deciziile tribunalului. 

Autorităţile ruse desfăşoară în prezent o serie de anchete mediatizate privind cazuri de luare de mită, multe din ele implicând persoane de rang înalt din armată

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.