Acasă Politic VIDEO // Igor Grosu despre scăderea în preferințele cetățenilor și perspectiva alegerilor:...

VIDEO // Igor Grosu despre scăderea în preferințele cetățenilor și perspectiva alegerilor: ”Este posibil să fie nevoie de două tururi”

0

Igor Grosu, președintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), a comentat recent scăderea în preferințele cetățenilor pentru Maia Sandu, afirmând că este posibil să fie necesare două tururi de alegeri pentru a-i asigura un al doilea mandat. Declarațiile sale vin în contextul sondajelor care indică o erodare a încrederii populației în PAS și în președinta Maia Sandu.

Grosu a subliniat că orice guvernare se confruntă cu riscuri inerente, menționând că timpul poate eroda pozițiile de încredere ale politicienilor, atât din motive interne, cât și externe.

„Este important să continui să lupți și să duci la bun sfârșit ceea ce ai promis alegătorilor, indiferent de perturbările care au loc”, a declarat Grosu.

El a adăugat că, în ciuda provocărilor, echipa sa a reușit să transforme pericolele, cum ar fi invazia Federației Ruse în Ucraina, în oportunități.

„Am gestionat onorabil criza refugiaților, am făcut față crizei energetice și am menținut liniștea și pacea în Republica Moldova. În 33 de ani nu s-a reușit să deschidem oficial negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană, dar noi am reușit acest lucru”, a explicat președintele PAS.

Grosu a reiterat că riscurile fac parte din orice guvernare, dar adaptabilitatea la circumstanțele noi este esențială.

„Nu suntem generatorii acestor crize, important este să te adaptezi și să ai susținători, iar noi avem prieteni”, a concluzionat Igor Grosu.

Potrivit celui mai recent sondaj, realizat de Comunitatea Watchdog Moldova, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, circa 36 la sută dintre alegătorii cu drept de vot ar susține-o pe actuala președintă, Maia Sandu. Pe locul doi urmează candidatul susținut de PSRM, Alexandr Stoianoglo, cu puțin peste 10 la sută din voturi.

Totodată, potrivit aceluiași sondaj, fiecare al treilea moldovean nu știe cu ce partid ar vota la parlamentare. 29,9% din alegători ar susține pentru PAS, dacă duminica viitoare ar avea loc scrutinul. De asemenea, în Legislativ ar mai accede PSRM și Blocul Victorie.

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și alegerile prezidențiale vor avea loc pe 20 octombrie, după ce Înalta Curte a decis că organizarea plebiscitului este constituțională.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.