Acasă Extern Baschetbalista americană, Marie Tyra Whitehead, găsită moartă într-un apartament din România

Baschetbalista americană, Marie Tyra Whitehead, găsită moartă într-un apartament din România

0

Clubul CSM Târgovişte a anunţat moartea baschetbalistei americane Marie Tyra Whitehead, în vârstă de 26 de ani, care a fost găsită fără suflare în apartamentul în care locuia.

Autoritățile au transmis că, în urma examinării inițiale, pe corpul baschetbalistei au fost găsite urme de spânzurare, însă polițiștii continuă să investigheze pentru a stabili exact împrejurările decesului sportivei din SUA.

Clubul CSM Târgovişte a anunţat, luni, 7 octombrie, trecerea în nefiinţă a jucătoarei de baschet, de origine americană, Marie Tyra Whitehead. „Deplângem dispariția prematură a unei tinere jucătoare, iar gândurile și rugăciunile noastre se îndreaptă către familia și apropiații ei în aceste momente grele”, a transmis clubul.

Tyra Whitehead (26 ani), care a semnat cu Washington Mystics (WNBA), dar nu a apucat să joace, a trecut apoi pe la Kilsyth LC (Australia), Wetterbygden Sparks (Suedia) şi Essex Rebels (Marea Britanie). Pe 25 septembrie, CSM Târgovişte a învins-o în deplasare pe CS Agronomia Bucureşti cu 83-38, Tyra Marie Whitehead fiind cea mai bună de la învingătoare, cu 14 puncte şi 9 recuperări. Ulterior, meciul a fost omologat cu scorul de 2-0 pentru Agronomia, relatează Agerpres

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.