Coreea de Nord a difuzat o fotografie cu soldați musculoși, la bustul gol, care sparg cărămizi cu barosul pe corpul și capul unui camarad.
Fotografia, realizată într-o locație necunoscută din țară, arată un soldat întins între două puncte de suport mici, în timp ce colegii săi lovesc cu ciocanul cărămizile de pe fața și abdomentul său. În fundal se vede alți militari cu pieptul gol.
Publicarea imaginilor vine în contextul în care dictatorul nord-corean Kim Jong-un a amenințat că va folosi arme nucleare pentru a distruge Coreea de Sud dacă aceasta va încălca suveranitatea țării sale.
Coreea de Nord „ar folosi fără ezitare toate forțele ofensive pe care le deține, inclusiv armele nucleare”, a declarat vineri Kim, citat de Agenția Centrală Coreeană de Știri.
„Dacă o astfel [de] situație ar apărea, existența Seulului și a Republicii Coreea ar fi imposibilă”, a adăugat Kim.
Coreea de Nord a mai folosit fotografii cu trupe la bustul gol în propaganda sa.
În octombrie 2021, mass-media de stat a difuzat un videoclip cu soldați care sparg cărămizi peste capetele și brațele colegilor lor. Demnitarii nord-coreeni, inclusiv Kim Jong-un, au fost prezentați aplaudând demonstrația.
Coreea de Nord are cea mai mare forță de operațiuni speciale din lume
Armata Poporului Coreean (KPA) este una din cele mai mari din lume, cu 1,3 milioane soldați în serviciul activ. Coreea de Nord are cea mai mare forță de operațiuni speciale din lume -200.000- organizată în divizii standard, brigăzi, regimente, batalioane și chiar unități mai mici, de tip commando, puternic specializate.
O unitate specială de commando are undeva la 3.000-5.000 de membri și activează sub tutela Armatei Nord Coreene și a serviciului de informații de la Phenian, Biroul General de Recunoaștere.
Unitățile speciale sunt împărțite în funcție de specializare. Unități pentru colectarea de informații, unități de aviație, care pot acționa din aer asupra unor ținte precum aeroporturi și poduri, unități maritime cu submarine sau nave etc. Unitățile de commando pot organiza operațiuni directe, precum raidurile.
Trupele speciale nord-coreene primesc echipamente de ultimă generație și cel mai bun antrenament posibil.
Tacticile au rămas aceleași ca din timpul Războiului din Coreea din anii 1950. Forțele speciale joacă un rol important în doctrina de război, care presupune atacuri asupra inamicului din mai multe unghiuri, asupra mai multor ținte.
Viteza și elementul surpriză reprezintă adevărații ași din mâneca commando-urilor nord-coreene. Dacă ar izbucni un război, soldații nord-coreeeni ar trece Zona Demilitarizată și ar invada Coreea de Sud.
Infanteria grea și mecanizată a lui Kim ar lovi din plin forțele sud-coreene și americane de la granițe. Commando-urile dictatorului ar duce un război neconvențional, în spatele flancurilor, atacând liniile de aprovizionare, centrele de comandă și control și alte obiective strategice.
Commando-urile nord-coreene sunt agresive și preferă să fie ofensive. Ar fi un inamic „feroce”, dacă ar izbucni un război, susține un fost membru al Beretelor Verzi, care a activat în Coreea de Sud.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.