Un bărbat din Edineţ, percheziționat de ofițerii CNA. Fapta de care este bănuit

Redacția SafeNews

Un bărbat din raionul Edineț este cercetat penal de ofițerii Centrului Național (CNA) într-un dosar de trafic de influență, fiind bănuit că ar fi cerut remunerații ilicite pentru a ajuta un bărbat să obțină mai ușor trei permise de conducere, scrie realitatea.md.

Cazul a fost denunțat la CNA, iar în urma perchezițiilor la domiciliul bănuitului, acesta a fost reținut pentru 72 de ore.

„Potrivit datelor anchetei, suspectul ar fi pretins și primit 2500 de euro, sub pretextul că poate determina funcționarii de la Secția de Înmatriculare a Transportului și Calificarea Conducătorilor Auto din Edineț, responsabili de examinarea candidaților la probele teoretice și practice, să favorizeze susținerea cu succes a examenelor auto, cu obținerea ulterioară a trei permise de conducere”, se arată în comunicatul emis de CNA.

PUBLICITATE