Forțele speciale ucrainene au atacat platforma petrolieră Petro Godovaneț din Marea Neagră, pe care Kievul încearcă să o ocupe de la începutul războiului.
O înregistrare video neverificată și nedatată, difuzată inițial pe canalul ucrainean TSN, duminică, arată un atac nocturn pe mare, în zona Insulei Șerpilor. Se aud focuri de armă și explozii, iar textul care însoțește imaginile anunță că „armata ucraineană a reușit să alunge forțele ruse de pe Petr Godovaneț”, scrie stirileprotv.ro.
Conform canalului Ukraine News Live, care a difuzat aceleași imagini, soldații GUR (serviciul de informații al armatei ucrainene) au tras cu o mitralieră de 12.7 mm asupra instalației de foraj Petro (Petr) Godovaneț care arde în timpul unui raid nocturn în Marea Neagră”.
Canalul WarTranslated a postat același clip pe X, menționând însă că a fost „o încercare de a asalta Petr Godovaneț, una dintre platformele de producție de gaze din Marea Neagră controlată de Rusia”.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.