Acasă Politic VIDEO // Gruparea lui Grişa Bulgarul de la Bălţi sau cum a...

VIDEO // Gruparea lui Grişa Bulgarul de la Bălţi sau cum a ajuns un ex-procuror general să fie susţinut de o autoritate criminală

0

Republica Moldova. Fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo, candidatul socialiştilor pentru funcţia de şef al statului, este susţinut în campania electorală de către Grigore Caramalac, autoritate criminală cunoscută ca Grişa Bulgarul, scrie evz.ro.

Susţinerea fostului procuror la prezidenţiale este realizată de Caramalac prin intermediul trimisului său special la Bălţi, Maxim Moroşan. Susţinut de Partidul Socialiştilor condus de fostul preşedinte pro-rus Igor Dodon, Moroşan s-a ales cu un mandat de consilier în administraţia locală a municipiului Bălţi. La fel ca şi fostul ministru de Interne, promovat de Dodon, Pavel Voicu.

Totodată, omul trimis de Caramalac la Bălţi a organizat o grupare în care se regăsesc sportivi, în speciali cei care practică luptele, dar şi persoane certate cu legea. În ultima perioadă, membrii grupării conduse de Moroşan au ajuns în atenţia oamenilor legii, dar şi a jurnaliştilor, pentru reglări de conturi, trafic de droguri şi şantaj.Grigore Caramalac

Grigore Caramalac în localul unde avea întâlniri cu reprezentanţi ai mafiei ruse: Sursa foto: presa rusă

Echipa EvZ a reuşit să comunice cu o persoană din gruparea lui Moroşan. Acesta a decis să facă dezvăluiri publice despre unul lui Dodon şi Caramalac de la Bălţi fiind nemulţumit de activitatea acestuia. „Am fost minţit că ne vom implica doar în acţiuni de caritate. Dar am ajuns să fiu folosit în politică, dar şi în acţiuni ilegale, departe de principiile mele”, ne-a spus sursa.

Acesta a cerut respectarea anonimatului, fiindu-i frică pentru viaţa sa şi a membrilor familiei sale. Interlocutorul nostru susţine, că di acelaşi motiv, nu poate părăsi organizaţia condusă de Maxim Moroşan.

Detalii mai puţin cunoscute din biografia trimisului lui Grigore Caramalac la Bălţi

Maxim Moroşan s-a născut cu 35 de ani în urmă în Bălţi. A emigrat în Rusia împreună cu părinţii, pe când era copil. A absolvit Academia financiar-industrială din Moscova, Federația Rusă, specialitatea jurist, și Academia prezidențială (РАНХиГС) din același oraș.

A făcut practica în Comitetul de anchetă al Rusiei, în oraşul Odinţovo. Acolo are casă, unde au rămas să locuiască soţia şi cei doi copii ai lor.

Maxim Moroşan a făcut şi sport de performanţă. Însă nu a reuşit să obţină performanţe deosebite.

O perioadă şi-a câştigat existenţa prezentând numere de magie pe la petreceri. Astfel, în anumite cercuri, Maxim Moroşan este cunoscut cu porecla Fokusnik (Magicianul din rusă).Maxim Moroşan cu Igor Dodon

Maxim Moroşan cu Igor Dodon/ Sursa foto:PSRM

 Noul proiect al lui Caramalac în Republica Moldova

Construind o organizaţie de tip mafiot, Grigore Caramalac a urmărit întotdeauna scopul de a controla politica moldovenească. Ţintind în primele persoane din stat. Iar acest lucru l-a făcut prin coruperea funcţionarilor, în special în perioadele electorale.

Mai întâi a fost Petru Lucinschi. Acesta, după ce a ajuns preşedinte, a încercat să-l controleze pe Bulgarul. În rezultat, Caramalac s-a ales cu un dosar penal, fiind nevoit să fugă în Rusia.Grigore Caramalac, alias Bulgaru

Grigore Caramalac, la un eveniment „sportiv-patriotic”, organizat în Lugansk/ Sursa foto: Facebook

A urmat Vladimir Voronin care, la fel, a acceptat banii murdari ai lui Caramalac în perioada electorală. Ca apoi să-i declare război.

După a doua nereuşită cu preşedinţii moldoveni, Caramalac decide să implementeze omul său în politica moldovenească. în 2009, a lansat un nou proiect – Renato Usatîi.

La început, a reușit: Usatîi, vecin cu Caramalac într-un sector rezidenţial de lux de lângă Moscova, a devenit un apropiat al fostului premier Vlad Filat. Dar acest lucru nu a fost suficient pentru Caramalac, mai ales din cauza neînțelegerilor dintre Filat și Plahotniuc.

În cele din urmă eşuează şi acest proiect. În toamna anului 2020, Renato Usatîi promovează candidatura Maiei Sandu la funcţia de preşedinte. Sursa noastră susţine însă că adevăratul motiv al neînţelegerilor dintre Caramalac şi Usatîi ar fi banii. Ultimul ar fi irosit în scopuri personale banii pe care i-ar fi dat Bulgarul pentru proiectul politic.

Sursa noastră susţine că Grişa Bulgarul a reuşit să se apropie de Igor Dodon. Dar în toamna anului 2020, acesta pierde fotoliul prezidenţial. Iar odată cu funcţia, pierde şi fodurile Kremlinului, acestea fiind orientate către Ilan Şor.

Caramalac continuă să-i susţină pe socialiştii din Republica Moldova. Însă are nevoie de un om al său. Alegerea cade pe Maxim Moroşan, care includea toate criteriile — născut în Republica Moldova şi educat în Rusia, tânăr şi ambiţios, bun orator şi sportiv cu relaţii în lumea sportului.

Planul lui Caramalac şi Dodon de la Moscova

Ssursa noastră susţine că Igor Dodon şi Grigore Caramalac s-au întâlnit de mai multe ori în secret la Moscova.

În iulie 2021, la Chişinău a fost creată o nouă asociaţie publică, „Uniunea de afaceri moldo-rusă” (UAMR). Aceasta a fost înfiinţată de către „Delovaya Rossiya” şi Fundaţia EURO-ASIA-Moldova pentru dezvoltarea economiei Moldovei.

La fondarea UAMR un rol important l-a avut şi Serghei Mişin, fiul regretatului ex-vicepreşedinte comunist al Parlamentului de la Chişinău, Vadim Mişin. El este şi fondatorul Partidului „Renaştere”, controlat acum de Ilan Şor şi care îl prmovează la alegerile prezidenţiale pe fostul socialist Vasile Bolea.

„Iniţial am susţinut această organizaţie. Scopurile anunţate din start erau bune: susţinerea diasporei moldoveneşti în Rusia, promovarea şi protejarea afacerilor, promovarea produselor moldoveneşti pe piaţa rusă. Însă la scurt timp am observa că organizaţia are alte interese decât promovarea afacerilor. Interese politice”, a spus sursa noastră.

Potrivit unui comunicat de pe site-ul „Delovaya Rossiya”, asociaţia publică urma să fie condusă de către liderul Partidului Socialiştilor, Igor Dodon. Acesta apare într-o secvenţă video filmată la Moscova, rostind un discurs în cadul unei adunări a UAMR.

În această înregistrare video apare şi Maxim Moroşan. La scurt timp, acesta apare deja în postura de preşedinte al UAMR.

Organizaţia „Sunt bălţean” şi lansarea în politică

Maxim Moroşan revine în oraşul natal în calitate de lider al Asociației „Sunt bălțean”. Iar în iulie 2023, Moroșan a fost ales președinte al organizației teritoriale Bălți a Partidului Socialiștilor.

Până la Moroşan, liderul Asociației „Sunt bălțean” a fost Mihail Ahremțev, un politician cu  viziuni pro-ruse radicale, președinte al partidului „Ai noștri”. La reorganizarea Asociaţiei un rol important l-ar fi avut şi deputtul Alexandr Nesterovschi, emigrant de la Partidul Socialiştilor la Partidul „Renaştere”.

În 2024, preşedinte şi fondator al Asociaţiei a fost numit Dmitri Galagoţ, vicecampion european la box şi un apropiat al lui Moroşan.

La alegerile din noiembrie 2021, Maxim Moroşan a fost candidatul PSRM pentru funcţia de primar al oraşului Bălţi. Moroșan a vorbit într-o conferință de presă despre relația sa cu autoritatea criminală. Acesta a recunoscut că îl cunoaște personal pe Caramalac, dar în context le-a cerut jurnaliștilor să nu-l mai lege de „povestea veche” în care acesta este vizat.

Politicianul Ştefan Gligor a declarat în cadrul unei emisiuni că Grigore Caramalac a încercat să-l convingă să nu-l atace pe Moroşan.

Omul lui Caramalac în postura de mecenat şi politician

Maxim Moroşan se dă drept un prosper om de afaceri şi mecenat. Pentru perioada anului , a declarat venituri de 480 de mii de ruble  (cca 4632 euro) și 420 de mii de ruble (cca 4053 euro) împreună cu soția, sursa venitului în ambele cazuri fiind societatea cu răspundere limitată  „МТЛ АВТО ЛИДЕР” în Federația Rusă, înregistrată pe numele lui Moroşan.

Maxim Moroșan a mai declarat un apartament în valoare de 3 303 508 de ruble (cca 31.893 euro), dobândit în anul 2019, cu o suprafață de 36,2 metri pătrați. Are în proprietate un teren intravilan de 0,16 ha din 2018 și trei autoturisme.

Rapoartele contabile ale firmei lui Moroşan arată rezultate cu mult mai proaste. De exemplul, venitul obţinut de Maxim Moroşan în anul 2023 din activitatea de antreprenor este de… 14.000 de ruble (cca 144 euro).

Este clar că, oficial, Moroşan nu este un om bogati. Astfel,  nu are nici venituri pentru a-şi realiza din cont propriu acţiunile de caritate pe care le întreprinde.Moroşan se laudă că achită facturile veteranilor din Bălţi

Moroşan se laudă că achită facturile veteranilor din Bălţi/Sursa foto: Facebook

Primele acțiuni desfășurate în Republica Moldova au țintit domeniul sportului, sub „umbrela” Uniunii fiind oferite gratuit mai multe echipamente pentru școlile sportive din Bălți, Drochia și Călărași. Imaginile arată însă că, de fapt, donațiile au o altă sursă. Fundația IFAVIS, condusă de Grigore Caramalac.

La alegerile din toamna anului trecut, Moroşan a fost candidatul PSRM la şefia Primăriei Bălţi. Omul lui Caramalac nu a reuşit să ajungă primar. În schimb, a obţinut un mandat de consilier, alături de alţi opt socialişti. Printre ei se regăseşte şi Iana Ciocati, care adesea este văzută în compania lui Moroşan.Iana Ciocati

Iana Ciocati/ Sursa foto: Facebook

La şedinţele Consiliului, Moroşan are un comportament agresiv, atacând de fiecare dată consilierii din celelalte fracţiuni.

Gruparea lui Moroşan, după modelul lui Caramalac

Pe lângă activitatea de pretins politician şi mecenat, Maxim Moroşan a organizat la Bălţi o grupare din cel puţin 20 de persoane, cu care încearcă să controleze întreg oraşul. Printre ei se regăsesc sportivi, dar şi oameni certaţi cu legea.

Membrii grupării lui Moroşan care activează după paravanul organizaţiei sunt bălţean s-au remarcat deja pentru trafic de droguri, reglări de conturi, şantaj. Am fost informaţi că aceştia ar intimida oamenii de afaceri.Andrei Grădinaru

Andrei Grădinaru/ Sursa foto: Facebook

Gruparea lui Moroşan aminteşte foarte mult de modelul grupării lui Grişa Bulgarul din anii 90. Este formată prenponderent din sportivi, se ocupă de acţiuni de caritate, sponsorizează şcoli şi competiţii sportive, încearcă să controleze anumite zone de influenţă, se implică în politică.Dmitri Şumilov

Dmitri Şumilov, în cămaşă albă, cu ochelari de soare/ Sursa foto: PSRM

Printre membrii grupării, sunt multe persoane bănuite de crime grave. De exemplu, Dmitri Şumilov este învinuit de trafic de droguri.

Alexandru Arseni este învinuit de autorităţile din Taiwan de spargerea bancomatelor.Alexandru Arseni

Alexandru Arseni, nr.4/ Sursa foto: surselele EvZArseni Alexandru

Alexandru Arseni, căutat de poliţia din Taiwan/ Sursa foto: sursele EvZ

Andrei Grădinaru este căutat de autorităţile ruse pentru cauzarea leziunilor corporale.Moroşan şi ÂGrădinaru

1. Maxim Moroşan 2. Andrei Grădinaru/ Sursa foto: Sursele EvZ

Mai mult, gruparea lui Moroşan a început să se extindă şi în alte raioane. În special i-a reuşit acest lucru în raionul Râşcani, de unde i s-au alăturat mai multe persoane. O bază de odihnă de me malul lacului Costeşti – Stânca a devenit locul preferat de odihnă a lui Moroşan. La fel, şi pentru adunările cu membrii organizaţiei.

Traficul de droguri

În luna iulie a anului curent, poliţia a anunţat despre reţinerea a cinci membri ai unui grup infracțional, care ar fi implicați într-o schemă de trafic de droguri. Aceştia au fost reținuți după o captură de substanțe narcotice, în valoare de circa 100 000 de lei.

Liderul grupului infracțional a fost oprit pe drum, în timp ce conducea o mașină drogat, după care a fost reținut. Mașina a fost transportată la parcarea specială. Potrivit PCCOCS, acesta ar fi membru al unei organizații obștești, conduse la rândul ei de către președintele unei organizații teritoriale de partid și consilier al unei administrații publice locale.

Acesta era Dumitru Șumilov, membru al Organizației Obștești „Я Бельчанин”.

Procurorii şi mascaţii au descins cu percheziţii la domiciliul lui Şumilov, de unde au fost ridicate hașis, marijuana și cocaină, în valoare de 100 000 de lei (5000 euro). Totodată, au fost ridicate și dispozitive de consumare a drogurilor, cântar electronic pentru porționarea lor, un pistol și o armă pneumatică deținute ilegal, precum și bani care ar proveni din vânzarea drogurilor – 67 000 lei și aproape 2 000 euro.

Deşi Şumilov a participat alături de Moroşan la toate evenimentele publice ale organizaţiei „Sunt bălţean”, liderul socialist de la Bălţi s-a prefăcut mort în porumb.

Declar că a început o campanie electorală, sau mai degrabă o campanie deliberată de discreditare a imaginii mele și a imaginii Partidului Socialiștilor. Astăzi, mai multe instituții media, controlate și subordonate direct „oamenilor de bine” și altor „oameni de bine” similari din anturajul acestora, au raportat că un grup de persoane din municipiul Bălți a fost reținute de către organele de aplicare a legii, fiind suspectate de implicare în traficul de droguri.

Astfel, în mod intenționat, acești jurnaliști „onești și corecți” încearcă să lege persoanele reținute de persoana mea și de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova. Scopul acestei acțiuni este exclusiv de a discredita imaginea noastră și de a induce în eroare cetățenii Republicii Moldova”, a reacţionat Moroşan.Moroşan şi acoliţii săi.

Maxim Moroşan, centru. 1.Şumilov Dumitru2.Bujor Alexandru 3. Galagoţ Dmitri 4. Arseni Alexandru 5. Gheorghiţă Sergiu Sursa foto: sursele EvZ

Despărţirea de Eremciuc şi vendetta în stilul lui Caramalac

Până nu demult în preajma lui Maxim Moroşan, s-a aflat şi Nicolae Eremciuc, boxer de performanţă din Bălţi. Acesta apare în înregistrări video şi fotografii, alături de Moroşan şi Igor Dodon la adunările UAMR de la Moscova. Dar şi la împărţirea pomenilor oferite de Caramalac sportivilor. La fel, este prezent şi la manifestaţiile organizate de socialişti la Bălţi.Maxim Moroşan

Maxim Moroşan împarte daruri de la fundaţia lui Caramalac. În cămaşă albă, Nicolae Eremciuc/ Sursa foto: Facebook

Nu se ştie când anume a trecut pisica neagră între cei doi. La sfârşitul lunii iunie a anului curent, Maxim Moroşan a ajuns în custodia poliţiei, împreună cu încă alte trei persoane, pentru că s-a bătut într-un local.

Printre cei reţinuţi era şi Nicolae Eremciuc, care se afla de celaltă parte a baricadei. Împreună cu Eremciuc, a fost arestat şi un prieten de copilărie, stabilit cu traiul în afara ţării.

Au avut loc mai multe altercații dintre două grupuri, fiind implicată și o persoană cu funcție publică, consilier socialist, apropiat al interlopului Grigore Caramalac”,au comunicat oamenii legii.

În apărarea lui Moroşan a venit Igor Dodon. Acesta a cerut eliberarea lui Moroşan şi l-a acuzat pe Renato Usatîi de provocare.

A doua bătaie dintre Eremciuc şi oamenii lui Moroşan a avut loc la începutul lunii septembrie. De această dată Moroşan nu a fost prezent. Însă pare ca totul să fi fost pus la cale din timp.

Sursele EVZ din poliţia bălţeană au comunicat că Eremciuc se afla împreună cu trei prieteni la un club de noapte. O tânără i-a arătat lui Nicolae un gest indecent. Ultimul s-a dus să-i ceară socoteală bărbatului care o însoţea pe tânără. Acesta i-a răspuns brutal.

Apoi dintr-un microbuz au coborât vre-i 15 tineri, care i-au atacat pe Eremciuc şi prietenii săi. A fost iar o bătaie ca în filme, iar mai mulţi dintre participanţi au avut nevoie de îngrijiri medicale. Sursele EvZ susţin că printre atacanţi erau sportivi din Râcani, oraş unde s-a extins recent gruparea condusă de Moroşan.

Nu cunoaştem în ce constă mărul discordiei dintre Moroşan şi Eremciuc. Surse noastre spun că omul lui Caramalac i-a fi cerut supunere totală lui Eremciuc, iar acesta nu s-a conformat. Maxim Moroşan ar fi promis să-l distrugă pe Eremciuc.

Ultimul a refuzat să răspundă la întrebările EvZ.

Reglarea de conturi cu Renato Usatîi

Grigore Caramalac nu l-a iertat pe Renato Usatîi. Toamna trecută, acesta ar fi comandat lichidarea liderului Partidului Nostru. Iar cel care ar fi condus operaţiunea este Maxim Moroşan ajutat de Pavel Voicu.

Despre aceasta a vorbit Renato Usatîi într-o conferinţă de presă, făcând şi o adresare publică către preşedintele rus Vladimir Putin.

„Legenda poliției moldovenești, fostul ministrul al afacerilor interne, în prezent consilier municipal de Bălți – Pavel Voicu, la indicația unor persoane din Moscova activează drept „protejeul” lui Moroșan. Cel mai scârbos este faptul că una dintre promisiunile electorale ale socialiștilor la Bălți presupunea lupta cu drogurile. Domnule Voicu, veți răspunde în fața legi”, a declarat Usatîi.

Nu degeaba am început astăzi să vorbesc despre el (Grigore Caramalac – n.r.), am tăcut în toți acești ani, mai ales acum în campania electorală din motiv că informația despre care vă vorbesc să nu poate fi folosită de actuală guvernare, Maia Sandu sau PAS de-a scoate din cursa electorală concurenții, mă refer la ,,șestiorca” lui Caramalac, un simplu pion, care a participat la aceleași răpiri de oameni, tâlhării, nemaivorbind de timpurile tinereții când era un simplu ,,scamator”, iar în prezent este candidatul Partidului Socialiștilor care a pierdut alegerile în fața lui Alexandr Petkov”, a declarat Renato Usatîi.

Liderul Partidului Nostru a spus că a fost prevenit despre operaţiunea pusă la cale de Caramalac de către o persoană din anturajul lui Moroşan. Astfel le-a întins o capcană soldaţilor acestuia.

Potrivit lui Usatîi, Maxim Moroșan ar sta în spatele unui rețele de trafic de droguri, substanțele interzise fiind transportate din Republica Moldova în Federația Rusă.

Grigore Caramalac şi Renato Usatîi/ Sursa foto:Reţele de socializare

Sursa noastră a confirmat cele spuse de Usatîi, precizând că operaţiunea a avut loc în hotelul „Astoria” din Bălţi.

Acum Renato Usatîi este păzit de bodyguarzi. Politicianul susține că a apelat la serviciile acestora, după ce ar fi fost ținta unor amenințări venite „din afara țării”. Şi anume din Federaţia Rusă. Declarațiile au fost făcute de Renato Usatîi în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

„Câinele de pază” al lui Dodon, Moroşan, Platon şi Stoianoglo

Reprezentantul societăţii civile care a venit în apărarea lui Maxim Moroşan ţi a acoliţilor săi după cele două bătăi de la Bălţi a fost Pavel Grigorciuc, preşedintele organuzaţiei „Dreptul la Dreptate”.Grigorciuc şi Dodon

Pavel Grigorciuc şi Igor Dodon/ Sursa foto: YouTube

Acesta a afirmat că un grup de oameni care în vară „au participat la agresiunea politică și bătaia lui Alexandru Arseni, iar mai târziu – a consilierilor municipali Bălți din PSRM, Maxim Moroșan și Dmitri Galagoț”, e din nou implicat într-o „bătaie șocantă”.

Pe 15 septembrie a avut loc o altă bătaie șocantă în clubul de noapte Ikra din Bălți. Un grup de oameni fără lege: Victor Yavtuhovski, Nikolai Eremciuc și Andrei Dănilă l-au atacat pe unul dintre oaspeții clubului, încercând să stoarcă bani. Totuși, apărându-se de agresori, victima a reușit să riposteze și i-a „oprit” pe doi dintre atacatori”, a scris acesta.

Originar din oraşul Cahul, Pavel Grigorciuc a ajuns în atenţia opiniei publice în primăvara anului 2009, în perioada revoltelor împotriva regimului condus de Vladimir Voronin. Tânărul Grigorciuc apare printre fruntaşii organizaţiei comsomoliste din sectorul Ciocana al municipiului Chişinau, organizatori ai mitingurilor de susţinere al Partidului Comuniştilor.

Grigorciuc și-a deconspirat prin acțiuni în masă poziţia sa anti-europeană. Mai mult, acesta și-a îndreptat furia comunistă și asupra protestatarilor din aprilie 2009.

După retragerea comuniştilor de la guvernare, Grigorciuc mai cochetează o perioadă cu unii dintre foştii fruntași ai PCRM, promovând cu zel ideea de renaştere a fostei Uniuni Sovietice şi manifestând o poziţie românofobă.

Pe parcurs, Grigorciuc se regăseşte în diferite proiecte pro-ruse, cum ar fi Antifa, Grenada sau Forumul social. Activistul apare şi într-o înregistrare video în timp ce împarte bani unor tineri plătiți ca să participe la proteste.

Declarându-se victimă a regimului Plahotniuc, acesta formează organizaţia „Dreptul la dreptate”, în 2019, care se spune că ar fi finanţată de Veaceslav Platon. Anume Grigorciuc a întocmit listele „victimelor regimului lui Plahotniuc” pentru Alexandr Stoianoglo când era procuror general.

Astfel, de rând cu adevăratele victime ale oligarhului au fost eliberaţi de pedeapsă mai mulţi complici de ai lui Platon.

Ulterior, Grigorciuc s-a manifestat ca un apărător aprig al lui Stoianoglo.

Sursa noastră susţine că Pavel Grigorciuc ar comunica direct cu Grigore Caramalac.

Gruparea lui Caramalac de la Bălţi, în susţinerea lui Alexandr Stoianoglo

După ce Partidul Socialiştilor l-a desemnat pe Stoianoglo candidat la cea mai înaltă funcţie din stat, „soldaţii” lui Moroşan au şi început să facă propagandă pentru fostul procuror general. Pentru care ar miza şi Grigore Caramalac.

Sursa noastră ne-a mai comunicat că, în ajun de a se lansa în campania electorală, Stoianoglo a fost la Bălţi, unde, la sediul filialei PSRM s-ar fi întâlnit cu Moroşan şi persoanele din anturajul său.Moroşan face campanie pentru Stoianoglo

Maxim Moroşan şi Alexandru Furtună îl pronovează pe Stoianoglo la prezidenţiale: Sursa foto: Facebook

Iar a doua zi trimisul lui Bulgarul a început să facă propagandă pentru Stoianoclo. În această cursă fiind atraşi şi cei certaţi cu legea. Fapt care pare să nu-l prea deranjeze pe fostul procuror general.

Am fost și voi rămâne întotdeauna un om al legii, convins că dreptatea triumfă mereu și că doar prin dreptate putem învinge abuzul și nedreptatea. Oamenii acestei țări merită dreptate! Și nu mai e mult până când vom trăi într-o societate în care va exista „Dreptate pentru toți”, a spus Alexandr Stoianoglo.

Slogan departe de principiile unei grupări conduse de o autoritate criminală.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.