Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis să admită parțial contestația depusă de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova cu referire la deschiderea secțiilor de votare în Federația Rusă. Astfel, conform hotărârii CEC, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) va trebui să întreprindă acțiuni în termen de două zile pentru constituirea birourilor electorale.
Vicepreședintele CEC, Pavel Postica, a precizat pentru „Teleradio-Moldova” că MAE are obligația de a nominaliza membri pentru componența birourilor electorale, inclusiv pentru cele trei secții de votare dispuse de CEC, scrie radiomoldova.md.
Totodată, Consiliul electoral al circumscripției electorale nr. 38 va avea la dispoziție trei zile pentru a organiza constituirea birourilor electorale aferente secțiilor de votare.
„Comisia Electorală Centrală a obligat MAE și Consiliul electoral al circumscripției să execute hotărârea CEC cu privire la deschiderea a cinci secții de votare în Rusia. MAE trebuie să nominalizeze persoane în componența birourilor electorale în termen de două zile”, a declarat vicepreședintele CEC, Pavel Postica.

