Acasă Social A fost semnat contractul de construcție a noului pod peste Prut, la...

A fost semnat contractul de construcție a noului pod peste Prut, la Ungheni

0

Contractul de proiectare și construcție a noului pod peste Prut a fost semnat astăzi la Ungheni. Acesta va avea patru benzi de circulație și va fi parte a Autostrăzii Unirii A8, Iași – Târgu Mureș, inclusă în rețeaua trans-europeană de transport, transmite IPN.

„Am asistat, astăzi, la un moment pe care Ungheniul, dar și întreaga Republica Moldova l-a așteptat de la Podul de Flori din anii ’90. Dacă generația părinților noștri, acum 34 de ani, au construit un pod de flori, noi vom fi generația care construim poduri pentru a ușura conexiunea noastră între cele două maluri ale Prutului”, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu, la evenimentul de semnare.

Potrivit șefului legislativului, semnarea contractului este un pas care demonstrează că Republica Moldova este parte a marii familiei europene și că locul Moldovei este în Uniunea Europeană. „Cu ajutorul României și fiind parte a acestei familii, ne vom asigura că Republica Moldova nu va mai fi niciodată izolată și că cetățenii noștri vor avea același nivel de viață, venituri și libertate de circulație ca toți cetățenii Uniunii Europene”, a mai spus Igor Grosu.

Documentul semnat la Ungheni prevede ca, până în anul 2026, compania românească desemnată va realiza respectivul proiect de amploare. Podul urmează să faciliteze accesul spre rețeaua de autostrăzi a Uniunii Europene, dar și a lotului de autostradă care va lega Ungheni de Chișinău.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.