De la începutul anului, patru militari au murit în timpul executării serviciului. În urma investigațiilor efectuate de către organele abilitate, s-a confirmat că în trei cazuri a fost suicid, iar un deces a survenit în urma unui accident rutier.
În acest sens, Ministerul Apărării menționează că pe parcursul anului 2023 nu au avut loc astfel de cazuri, iar cât ține despre cazul din luna aprilie, când un soldat în termen s-a împușcat cu arma din dotare, Ministerul menționează că, în urma cercetărilor efectuate, cauza decesului a fost stabilită ca suicid, scrie IPN.
Motivele care l-au făcut pe soldat să-și ia viața țin de viața privată a acestuia.
„Armata Națională pune accentul pe creșterea nivelului de pregătire psihologică și fizică a militarilor și desfășoară o serie de activități de instruire pe diferite domenii – respectarea drepturilor omului, egalitate de gen, instruire financiară etc., inclusiv cu implicarea reprezentanților societății civile”, precizează Ministerul Apărării.
O atenție sporită se acordă studierii și mânuirii corecte a armamentului din dotare, precum și respectării măsurilor tehnice de securitate.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.