Căușeni // O mamă și-ar fi omorât copilul de cinci ani după ce i-a tăiat gâtul cu un cuțit de bucătărie

Redacția SafeNews

O mamă și-ar fi omorât copilul de cinci ani după ce i-a tăiat gâtul cu un cuțit de bucătărie. După asta femeia a vrut să se sinucidă sub aceeași metodă. Cazul a fost descoperit în dimineața zilei de 16 septembrie într-o localitate din raion.

La fața locului s-au îndreptat mai multe echipaje printre care și medicii de pe ambulanță care au constatat decesul copilului și au transportat femeia la spitalul raional, scrie Studio-L.

Aceasta a fost internată la terapia intensivă și supusă unei intervenții chirurgicale după care a fost transportată la un spital din capitală.

PUBLICITATE

Potrivit oamenilor legii pe acest caz a fost deschis dosar penal, iar dacă va fi găsită vinovată femeia riscă 20 de ani de închisoare sau detenție pe viață.