Un bărbat originar din Republica Moldova, care lupta de partea Kremlinului în regiunea Lugansk din Ucraina, urmează să fie expulzat. Conform TASS, acesta a fost reținut de serviciul de migrație, în timp ce traversa frontiera Ucrainei cu Federația Rusă.
Decizia a fost aprobată de judecătorii din regiunea Donețk, anexată de rusi. Potrivit sursei citate, anterior conaționalul s-ar fi eschivat de procedura deportării, scrie Realitatea.MD.
Pedeapsa mai implică și impunerea unei amenzi administrative în valoare de până la 5000 de ruble. Conform presei ruse, bărbatul s-a înscris într-un detașament de voluntari, pentru a participa la război. Deoarece se afla pe front, acesta nu ar fi reușit să își perfecteze actele și a fost reținut pe 12 septembrie, în regiunea Rostov. Bărbatul ar fi părăsit terenul de luptă pentru a-și reînnoi contractul de mercenar.
Redacția Realitatea a solicitat informații la subiect de la Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova. Funcționarii au comunicat că verifica informațiile apărute în presa rusă.


