O fetiță de 4 anișori ar fi fost la un pas de a fi violată de un copil cu numai 8 ani mai mare. Incidentul ar fi avut loc la începutul lunii curente, la un complex turistic din raionul Ialoveni, susțin sursele PulsMedia.MD.
Potrivit surselor, tatăl copilei, un bărbat de 43 de ani, a alertat poliția acum șase zile, despre faptul că un minor de 12 ani ar fi încercat să-i violeze copilul în timp ce se aflau pe teritoriul unui complex turistic, la începutul lunii curente.
Cazul a fost înregistrat de către oamenii legii, iar dat fiind faptul că este vorba despre implicarea unor minori, a fost transmis după competență în gestiunea Procuraturii Ialoveni, care urmează să stabilească veridicitatea celor declarate de către tatăl copilei, dar și circumstanțele.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.