Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat o încălcare a regimului juridic al conflictelor de interese de către șefa Direcției Generale Asistență Socială, Protecție a Familiei și Copilului din cadrul Consiliului Raional Fălești.
Potrivit informației oferite de ANI, în anul 2018, aceasta și-ar fi angajat fiul manager al unei subdiviziuni din subordinea direcției, semnând ordinul de angajare și contractul individual de muncă.
Ulterior, șefa direcției a depus o declarație despre conflictul de interese la adresa președintelui raionului Fălești, în care a menționat despre starea de conflict apărută la primirea cererii de angajare din partea fiului. Totuși, inspectorul de integritate consideră această declarație ca fiind nulă, deoarece a fost depusă după consumarea conflictului de interese.
Conform informațiilor acumulate în cadrul controlului, în martie 2020, după ce s-a aflat că la ANI a fost înregistrată o sesizare asupra acestui caz, fiul femeii a depus o cerere de eliberare din funcție, demisia acestuia fiind acceptată sub semnătură de către șeful-adjunct al direcției.
Ca urmare a acestor acțiuni, inspectorul de integritate a stabilit că subiectul vizat a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, deoarece funcționara nu a declarat și nu a soluționat conflictul de interese real cu fiul, luând decizii în privința acestuia prin semnarea /încheierea unor acte administrative și juridice.
Dacă actul de constatare va rămâne definitiv, ANI va fi sesiza Președintele raionului Fălești în vederea încetării raporturilor de muncă ori de serviciu.
Subiectul vizat riscă să nu mai dețină o funcție publică sau de demnitate publică, cu excepția funcțiilor elective, pentru o perioadă de 3 ani, urmând să fie înscris și în Registrul Interdicțiilor al ANI.
Actul de constatare poate fi contestat în instanța de contencios administrativ.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.