Acasă Politic Deputații blocului „Victorie”: „Privatizarea RED Nord și a altor întreprinderi strategice este...

Deputații blocului „Victorie”: „Privatizarea RED Nord și a altor întreprinderi strategice este un plan de ocupare a Moldovei de către România”

0

Deputații grupului parlamentar „Victorie” Vadim Fotescu și Alexandr Nesterovschi au susținut un briefing de presă în care și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu inițiativa guvernului de modificare a Legii privind administrarea și deetatizarea proprietății publice. Proiectul prevede excluderea a 51 de întreprinderi de stat din lista proprietăților publice care nu pot fi privatizate, ceea ce va da undă verde guvernării PAS să scoată la vânzare inclusiv întreprinderi de importanță strategică.

Vadim Fotescu a atras atenția că examinarea în mare grabă a inițiativei în comisiile de profil și în plenul parlamentului a avut loc pe fundalul declarațiilor scandaloase ale premierului României Marcel Ciolacu, care a menționat într-o conferință de presă că statul român intenționează să achiziționeze întreprinderea RED Nord din Republica Moldova, pentru a o transforma într-un parc regional de stocare a energiei electrice.

„Sunt întreprinderi care ar trebui să fie incluse în noua listă, având în vedere importanța lor strategică, capitalul social bun și veniturile. Distribuitorul de energie electrică RED Nord este în prezent una dintre cele mai profitabile întreprinderi de stat, cu o cotă de stat de 100%. Nu se mai regăsește în lista de proprietăți care nu pot fi privatizate. Așa că, dragi cetățeni care locuiți în nordul țării noastre, să nu vă mirați când tariful și așa cel mai mare la energia electrică va crește în continuare”, a spus Vadim Fotescu.

Deputatul Alexandr Nesterovschi a atras atenția că locuitorii din nordul țării plătesc cel mai ridicat tarif din țară tocmai pentru că distribuitorul RED Nord a trecut printr-un amblu proces de modernizare, iar toate aceste cheltuieli au fost puse pe seama populației. Acum, când tarifele urmau să fie reduse, pentru că s-au încheiat lucrările, consumatorii vor fi nevoiți să plătească și mai mult pentru curentul electric.

„Tarifele la electricitate în România în iulie au fost cele mai mari decât în toată Europa. Deci asta ne așteaptă. Tarifele vor crește. Noi am reparat totul, am pregătit totul, iar această găină care face ouă de aur încearcă să fie dată în mâini private, ei încearcă să ia ceea ce este acum una dintre cele mai bune întreprinderi practic. Este o crimă împotriva statului să vinzi o întreprindere, care este profitabilă, care a suferit o modernizare completă, pe seama noastră, pe seama locuitorilor din nordul Moldovei. În plus, o bună parte dintre angajații RED Nord vor fi concediați, dacă întreprinderea ajunge pe mâna românilor”, a spus Nesterovschi.

Deputatul susține că cedarea întreprinderilor de importanță strategică pune în pericol securitatea și suveranitatea statului și poate fi parte a unui plan al României de anexare a Republicii Moldova.

„Privatizarea Red Nord și a altor întreprinderi strategice este de fapt un plan pentru ocuparea liniștită a Moldovei. Toate gazoductele moldovenești și tranzitul de gaze au intrat deja sub tutela României. În curând, mai multe raioane ale republicii vor depinde de apa potabilă furnizată din baraj. Acțiunile PAS nu subminează doar securitatea noastră energetică și economică, ci amenință însăși statalitatea Republicii Moldova. Aceasta este o trădare a intereselor naționale și a viitorului Moldovei. Pune în pericol resursele noastre energetice și duce la subjugarea completă de către statul vecin. Este evident că acțiunile PAS sunt dictate de stăpânii occidentali, care le-au stabilit sarcina de a vinde toate obiectele mari, strategice, importante ale Moldovei”, a remarcat Alexandr Nesterovschi.

Pentru a înlătura aceste grave pericole pentru securitatea și integritatea statului, deputatul Vadim Fotescu a propus modificări la proiectul guvernului care urmează să fie examinate în lectura a doua.

„Am înregistrat amendamente la acest proiect de lege, iar mâine în comisie și poimâine în ședința parlamentului aș dori foarte mult să văd ce aviz va da comisia și cum va vota majoritatea din Parlament”, a spus Vadim Fotescu.

În context, deputatul Alexandr Nesterovschi a invitat toți doritorii să se alăture mitingului care se va desfășura vineri la ora 11:00 la întreprinderea RED Nord, pentru a protesta împotriva cedării întreprinderii statului român.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.