Modul de înregistrare a candidaților la alegerile prezidențiale, modificat

Redacția SafeNews

Comisia Electorală Centrală a aprobat în ședința de astăzi modificarea regulamentului privind particularitățile de desemnare și înregistrare a candidaților la alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova.

Astfel, candidatul desemnat la funcția de președinte va putea fi ales și în calitate de conducător al grupului de inițiativă, iar în procesul de colectare a semnăturilor, conducătorul grupului va putea coopta noi membri, cu respectarea numărului de persoane admis de prevederile legale în vigoare.

CEC a operat modificări și la regulamentele cu privire la activitatea consiliului electoral de circumscripție și a birourilor electorale ale secțiilor de votare.

PUBLICITATE

O altă hotărâre adoptată astăzi de CEC vizează aprobarea simbolurilor electorale ale partidelor politice înregistrate în calitate de concurenți electorali la alegerile pentru funcția de primar al comunei Târnova, raionul Dondușeni și al satului Nucăreni, raionul Telenești, care vor ave aloc pe 6 septembrie 2020.

știri.md