Șefa statului s-a întâlnit cu coraportorii APCE pentru Republica Moldova

Redacția SafeNews

Președinta Maia Sandu a avut astăzi, 3 iulie, o întrevedere cu coraportorii Comisiei de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Pierre-Alain Fridez și Zanda Kalniņa-Lukaševica. Agenda discuțiilor cu delegația APCE a vizat subiecte privind consolidarea instituțiilor democratice din țara noastră și a statului de drept.

În cadrul întrevederii, șefa statului a subliniat importanța garantării unui proces electoral transparent și lipsit de influențe externe.

De asemenea, Maia Sandu și-a manifestat aprecierea pentru sprijinul oferit de Consiliul Europei prin Planul de acțiune pentru RM 2021-2024 și pentru cooperarea în mai multe domenii importante.

PUBLICITATE

Președinta a subliniat că autoritățile vor continua reformele inițiate în domeniul justiției și cel al combaterii corupției. Totodată, șefa statului și-a reafirmat angajamentul țării noastre de a avansa hotărât în procesul de aderare la Uniunea Europeană.