„Evident că după toate scandalurile în care a fost vizată această comisie, numită independentă, nu mă așteptam la o evaluare obiectivă. Voi contesta această decizie la CSJ”.
Așa a reacționat judecătorul Ion Chirtoacă la decizia Comisiei Pre-Vetting de a-l respinge pentru a doua oară la funcția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii, chiar dacă Comisia i-a audiat până și părinții despre veniturile acestora din munca depusă în străinătate, scrie Unimedia.info.
„Precizez că au ezitat să mențină motivele inventate inițial, dar pentru că erau obligați să mă respingă s-au legat de veniturile părinților acumulate în diasporă, din perioada când nici nu exercitam funcția de judecător. Cred că părinții mei au demonstrat mai mult curaj ca „pretinşii reformatori” și le mulțumesc încă o dată. Totodată, vreau sa evidențiez faptul că această comisie a condamnat o întreaga generație de părinți care au fost nevoiți să plece de lângă copii la muncă peste hotare, pentru a asigura copiilor un trai decent aici, acasă”, a spus magistratul.
Ion Chirtoacă a menționat că va contesta decizia Comisiei la Curtea Supremă de Justiție și speră că acolo vor fi elucidate mai multe aspecte.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.