Expiră restricțiile importului de cereale. Slusari, nemulțumit de Guvern

Redacția SafeNews

Fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandru Slusari, se arată nemulțumit de lipsa de reacție din partea autorităților de la Chișinău în ceea ce privește prelungirea restricțiilor importurilor de cereale și semințe de floarea-soarelui, introduse în 2023.

Într-o postare pe rețelele de socializare, Slusari a scris că întârzierea introducerii acestui mecanism anul trecut a costat foarte scump fermierii mici și mijlocii, iar mulți dintre ei au fost distruși financiar din cauza prețurilor mari la materia primă.

În acest sens, fostul deputat a subliniat că dacă autoritățile de la Chișinău vor refuza să prelungească restricțiile importurilor de cereale și semințe de floarea-soarelui, prețurile la grâu, porumb și floarea-soarelui se vor prăbuși și vor falimenta acei fermieri care au rezistat primăvara.

PUBLICITATE

„România închide piața de export al cerealelor și oleaginoaselor din Moldova, evitând pericolul reexportului din Ucraina. Vă amintesc că piața română a devenit din 2022 principală piața de desfacere pentru grâu, porumb și floarea-soarelui din țara noastră”, a scris Slusari.