Deputatul PAS, Olesea Stamate, are mai multe întrebări în ceea ce privește măsurile întreprinse de autorități în cazul fostului șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale, Igor Gorgan, care transmitea informații secrete serviciilor speciale rusești.
În cadrul unei emisiuni televizate, Olesea Stamate a spus că Serviciul de Informații și Securitatea a reacționat destul de rapid, dar post-factum, menționând că s-ar fi așteptat ca aceste informații să vină din partea SIS, dar nu dintr-o investigație jurnalistică.
„Noi ne-am fi așteptat ca această informație să vină de la organele de investigații și dacă Serviciul de Informații și Securitatea avea această informație mai devreme, înainte de publicarea investigației jurnalistice, atunci din logica acțiunilor SIS, pe care o cunosc eu, ei ar fi trebuit să sesizate Procuratura Generală sau PCCOCS. Dacă SIS a cunoscut aceste informații, a informat? Dacă a informat, de ce nu s-a întâmplat nimic? Dacă SIS a cunoscut și nu a informat, de ce nu a informat? Eu aș vrea să primesc răspuns la aceste întrebări pentru că altfel noi ajungem într-un scenariu în care avem doar o investigație jurnalistică. Sunt doar niște date confirmate de SIS în baza unei investigații jurnalistice care după mine trebuiau să fie prezentate înainte”, a declarat deputatul.
Olesea Stamate a spus că acest subiect, dar și măsurile întreprinse de organele de drept trebuie monitorizate în următoarele luni pentru a vedea dacă va exista o finalitatea în acest dosar și a stabili dacă acuzațiile care i se aduc fostului șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale sunt adevărate.


